Când devine furia o problemă?

 Furia, spre deosebire de oricare altă tulburare mintală este caracterizată de faptul că persoana în cauză nu realizează că are o problemă. Oamenii se enervează deoarece consideră că alţii nu fac ceea ce ar trebui să facă şi că lucrurile nu sunt cum cred ei ca ar
trebui să fie.

Haide să ne uităm la câteva exemple:

Gabi conduce o firmă cu aproape 100 de angajaţi. Aceştia fac greşeli. Nu reuşesc să termine la termen o livrare, încurcă materialele, înţeleg greşit comenzile. Gabi consideră că este îndreptăţit să „tune şi să fulgere” când ajunge în firmă. Fiind un om inteligent, ulterior îşi dă seama de greşeală şi îşi cere iertare. Angajaţii, însă, trăiesc cu sentimentul fricii că urmează un nou episod de furie. Bineinţeles, Gabi nu are nicio problemă. Ceilalţi sunt problema.

Roxana are un copil de 7 ani care abia a început şcoala. Acesta vine acasă, îşi trânteşte ghiozdanul pe jos şi o zbucneşte afară la joacă. Seara temele nu sunt făcute, în cameră sunt aruncate pe jos într-o dezordine de nedescris caiete, creioane, resturi de mâncare şi jucării. Roxana consideră că are tot dreptul să fie nervoasă şi să ţipe la creatura de 7 ani că este iresponsabilă şi să-i aplice şi nişte lovituri. Ce nu ştie Roxana este că copilul ei va învăţa să-i fie teamă de ea (şi uterior va remarca surprinsă: „de ce mă minte copilul meu? I-am spus mereu să nu mă mintă!) şi va copia modul ei de a se comporta în situaţiile neplăcute cu care se confruntă. Bineînţeles, Roxana nu are nicio problemă. Copilul e problema.

Ioana formează de ceva vreme un cuplu împreună cu Remus. Acesta întârzie la întâlnire. Ioana crede că punctualitatea este o dovadă de dragoste. Dacă Remus întârzie ea se simte abandonată. În consecinţă începe să-i reproşeze acestuia că nu o iubeşte şi că vrea să se despartă de ea. Ce nu ştie Ioana, este că exact ceea ce face/spune şi modul în care o face/spune creşte riscul ca Remus să considere o eventuală despărţire. Ce bărbat e înebunit după o femeie neinţelegătoare şi care ţipă mai mereu? Bineinţeles, Ioana nu are nicio problemă. Remus e problema, chiar dacă a întârziat pentru că s-a abătut din drum să-i cumpere Ioanei un cadou surpriză sau că a avut loc un accident.

Exemplele pot continua. Cu sigurantă că și tu ai câteva exemple numai bune de amintint, nu-i așa?

Adesea, oamenii confundă furia cu violenţa. Agresivitatea este un comportament (ceva ce fac) care intenţionează să rănească altă persoană sau să distrugă obiecte. Acest comportament poate include violenţă verbală, ameninţări sau acte de violenţă. Este, deci, posibil ca o persoană să se enerveze fără a deveni violentă.

Furia pasivă este ostilitatea exprimată indirect, adesea prin omisiune, nu prin comitere. Comportamentele care însoţesc acest tip de furie sunt de obicei: tăcerea, retragerea, nerăbdarea, întârzierea, “a uita” să faci unele lucruri, refuzul de a avea relaţii sexuale sau afecţiune fizică (nu îmbrăţişez sau nu ating copilul sau persoana pe care sunt furios). Poate conduce la boli fizice, dificultăţi în relaţiile cu ceilalţi şi eşec în a dori să se schimbe ceva.

Agresivitatea poate crea probleme, de asemenea şi poate conduce la violenţă şi implicarea în situaţii riscante (de exemplu când cineva conduce şi este furios este posibil să ia decizii riscante).

Un alt termen asociat cu furia şi agresivitatea este ostilitatea. Ostilitatea se referă la atitudinea şi evaluarea care motivează comportamentele agresive şi furia. În timp ce furia este o emoţie, agresivitatea este un comportament şi ostilitatea este o atitudine, un mod negativ de a gândi despre un anumit eveniment sau persoană.

Furia devine o problemă când este resimţită prea intens, prea frecvent sau când este exprimată într-un mod necorespunzător.

 

Mecanismul furiei  sau de ce ma enervez

 

De ce ne enervăm? Care este cauza furiei noastre? Este ceva ce ni se întâmplă pur şi simplu? Este cauzată de cineva sau ceva din exterior? Sau, contribuim la aparţia acesteia?

Unde simţim furia? Dacă suntem sinceri, recunoaştem că în interiorul nostru. Poate ceva din exterior pătrunde în interior şi să ne facă nervoşi? Intră calculatorul care s-a blocat când doream să scriem un email în corpul nostru şi naşte furia? Intră şeful care tocmai ne-a dat un ordin care nu ne place în corpul nostru şi naşte furia? Intră soferul care nu ne-a dat prioritate în interiorul nostru şi naşte furia şi cere să fie lovit, aşa cum ne vine nouă să facem? Intră copilul care nu şi-a făcut temele în corpul nostru şi naşte furia şi ţipetele noastre? NU!

Toţi oamenii se enervează în aceaşi situaţie? Toţi oamenii se enervează când sunt nevoiţi să aştepte la rând? Toţi oamenii se enervează când li se blochează calculatorul? Toţi oamenii se enervează când copiii nu ascultă? NU!

Din moment ce furia are loc în interiorul nostru şi din moment ce în aceaşi situaţie oamenii reacţionează diferit înseamnă că nu ceea ce se întâmplă mă enervează ci eu singur îmi creez starea de enervare.

Mai întâi, se întâmplă ceva ce ne deranjează: cineva ne înşeală sau ne insultă, copilul nu ne ascultă, partenerul nostru manifestă prea multă atenţie faţă de altcineva, angajatul nu execută ordinul aşa cum i l-am cerut.

Ca reacţie, începem să ne gândim mult la ce s-a întâmplat, să vorbim despre aceasta până ce devine o obsesie, ca o melodie pusă din nou şi din nou. Cu cât ne gândim mai mult la ce s-a întâmplat cu atât ne supărăm mai tare.

Cercetările au arătat într-un studiu în care li s-a cerut unor angajaţi care au fost concediaţi să vorbească ostil despre compania care i-a concediat fapt ce a dus la creşterea nivelului lor de ostilitate. În momentul în care vorbim cu cineva despre ceea ce ne supără sau de ce suntem furioşi, nu ne eliberăm de furie/supărare ci o PRACTICĂM. Când vorbim ne întărim convingerile de nedreptate, vină şi răutate a celorlalţi.

 

Din cele discutate mai sus putem deduce următoarele:

 
Sunt responsabil pentru furia mea. Nimeni  nu mă poate enerva. Mă enervez singur. Tot ce fac îmi aparţine. Eu deţin controlul asupra emoţiilor, gândurilor şi comportamentelor mele. Nu pot controla exteriorul, lumea şi pe ceilalţi, însă mă pot controla pe mine însumi. Eu mă enervez, eu îmi creez depresia, eu aleg să mă simt vinovat.

Furia este cauzată de ceea ce gândesc. Ceea ce simt şi fac este rezultatul a ceea ce gândesc. Chiar dacă alţii m-au influenţat, alegerea de a mă simţi sau acţiona într-un anumit fel îmi aparţine. Ex. cineva mă minte iar eu mă enervez şi mă cert cu persoana respectivă. Persoana respectivă nu a avut niciun control asupra nervilor şi comportamentului meu. Aceasta a fost decizia mea. Persoana în cauză este responsabilă pentru miniună, iar eu pentru furia şi ceartă.

Dacă vreau să schimb nu mă mai enervez este nevoie să schimb ce gândesc în situațiile respective. Nu pot schimba obieceiul de a mă enerva fără a schimba gândurile care îmi alimentează furia.

Schimbarea este un proces. Necesită timp şi efort din partea mea. Nimeni nu poate face schimbarea în locul meu.

 

4 tipuri de gânduri care îmi alimentează furia

 

1. Trebuie – noi suntem învăţaţi să pretindem ca lucrurile, oamenii şi lumea să fie într-un anumit fel. A trebui să fie într-un anumit fel înseamnă că nu e posibil să se întâmple altfel. Luaţi-vă un minut şi gândiţi-vă la un singur lucru care nu poate fi posibil? Noi confundăm pe trebuie cu e bine, e moral, e mai eficient.

Adevărul este că nimic nu trebuie să fie cum dorim noi. Vrem ca copiii să ne asculte. Însă, adevărul este că uneori aceştia nu o fac. Dorim ca oamenii să ne respecte. Însă, adevărul este că uneori unii oameni nu ne respectă. Dorim ca lucrurile să fie uşoare şi  nedureroase. Adevărul este că unele lucruri necesită efort şi durere pentru a fi obţinute, ca să nu amintim că unele nu le vom obţine nici dacă ne chinuim şi suferim.

Întotdeauna când ne enervăm este pentru că în mintea noastră pretindem ca realitatea să fie altfel. Indiferent cât de puternică este emoţia noastră, realitatea este aşa cum este. Sunt anumite lucruri pe care le putem face pentru a schimba realitatea, însă acestea se pot face cu mai puţin consum de timp şi energie atunci când suntem mai calmi.

Trebuie se înlocuieşte cu „mi-ar plăcea”, „ar fi de preferat”, „ar fi mai uşor”, „ar fi etic”, „ar fi moral”.

Atenţie: a accepta că unele lucruri nedrepte, imorale şi incorecte se întâmplă, nu înseamnă a fi de acord cu ele. De exemplu, eu consider că este imoral să minţi, însă am ales să nu mă supăr pentru că unii oameni aleg să mintă. Este dreptul lor de a alege cum doresc să se comporte. În plus, dacă eu mă enervez, ei nu se vor schimba, aceasta însemnând că mă enervez chiar de geaba.

2. Catastrofarea. Acest tip de gândire apare în momentul în care noi considerăm că ceea ce ni se întâmplă este cel mai rău lucru posibil. Acum, gândiţi-vă la orice scenariu posibil şi întreabaţi-vă dacă chiar nu se poate şi mai rău? Indiferent cât de neplăcută este o situaţie, întotdeauna se poate şi mai rău. Problema este că atunci când ne permitem să ne plângem şi să considerăm fără opţiuni o situaţie, nu vedem că totuşi, aceasta nu e atât de catastrofală.

Căutaţi şi citiţi documentare despre oameni care au supravieţuit şi reuşit în situaţii mult mai grele decât cele în care ne vom afla vreodată noi. Dacă ai ar fi considerat că este cea mai rea situaţie posibilă, ar mai fi încercat?

„E groaznic”, „e catastrofal” se înlocuieşte cu „se poate şi mai rău, hai să văd ce se poate face”.

Atenţie: a considera că un lucru poate fi şi mai rău, nu înseamnă a minimaliza situaţia! Da, e grav ce se întâmplă, însă mă ajută dacă mă dau de ceasul morţii?

3. Toleranţa scăzută la frustrare este caracterizată de gânduri de tipul „nu suport”, „nu mai pot”. Luaţi-vă câteva clipe şi amintiţi-vă care sunt lucrurile pe care nu le-aţi suportat în viaţa dvs. Câte aţi găsit? Dacă sunteţi sincer cu dvs. veţi realiza că aţi suportat TOT prin ceea ce aţi trecut. Dacă nu aţi fi suportat, aţi fi murit şi azi nu puteaţi citi acest material.

A nu suporta nu este totuna cu a nu-mi plăcea. Oamenii confundă de multe ori nevoia cu ceea ce îşi doresc sau cu ceea ce sunt obişnuiţi şi consideră că nu ar putea trăi dacă acel lucru s-ar întâmpla. Nevoile elementare sunt cele pentru aer, apă, hrană şi îmbrăcăminte (şi aceasta minimă, deoarece bunicii noştrii aveau maxim două perechi de pantaloni şi trăiau bine). A avea nevoie înseamnă a nu putea trăi fără.

De aceea, fraze precum „nu aş putea trăi fără tine”, „dacă nu aş avea confort aş muri”, „dacă îmi pierd locul de muncă nu am să suport”, „nu suport durerea” sunt doar gânduri prin care ne limităm capacitatea de adaptare într-o situaţie pe care nu ne-o dorim. Indiferent cât de neplăcută, nedorită sau dureroasă este o situaţie, o putem suporta atâta timp cât suntem încă în viaţă.

„Nu suport”, „nu mai pot” se înlocuiesc cu „nu-mi place situaţia, e neplăcută, dureroasă, însă pot suporta. Ştiu asta pentru că sunt încă în viaţă.”

4. Generalizarea. Generalizarea înseamnă „a face din ţânţar armăsar”, a amplifica lucrurile. Noi facem generalizări cu privire la lume, la alţii şi la noi.

Cele mai frecvente generalizări  sunt:

• „toate mi se întâmplă doar mie” – adevărul este că nimic nu mi se întâmplă doar mie. Sunt peste 6 miliarde pe oameni pe planeta aceasta şi li se întâmplă la o parte din ei ceea ce mi se întâmplă mie.
• „numai eu nu am noroc” – adevărul este că ceea ce ni se întâmplă nouă nu depinde de noroc. Dacă alţii au reuşit acolo unde noi nu am reuşit este că au făcut ceva diferit de ceea ce am făcut noi. În loc să ne plângem că nu avem noroc e mai util să vedem ce am fi putut face diferit.
• „niciodată nu reuşesc” – adevărul este că reuşim de multe ori, însă atunci când ceva nu iese cum ne dorim, este mai uşor să dăm vina pe „soartă” decât să ne privim ca proprii responsabili (nu vinovaţi!) pentru rezultatul acţiunilor proprii.
• „dacă nu reuşesc, nu sunt bun de nimic”, „sunt o persoană lipsită de valoare”. Am fost învăţaţi să ne evaluăm pe noi înşine în funcţie de reuşitele şi eşecurile noastre. Dacă am reuşit ne-am spus: „ce tare şi deştept sunt” (deşi inteligenţa noastră nu a crescut!), iar dacă am eşuat/greşit ne-am spus: „ce prost sunt, nu sunt în stare de nimic” (deşi, inteligenţa noastră nu a scăzut). În ce se măsoară valoarea unui om? Distanţa se măsoară în metri. Volumul în litri. Forţa în newtoni. Căldura în juli. În ce măsurăm un om? Cum putem spune că un om este „mai om” decât alt om? Care este standardul după care putem spune „cât de oameni suntem?”

 

Probelema este că noi confundăm comportamentul (ceea ce facem) cu persoana (ceea ce suntem). Noi suntem o fiinţă umană. Şi ca orice fiinţă umană, facem atât lucruri performante, cât şi mai puţin eficiente, atât lucruri lăudabile cât şi condamnabile, atât lucruri morale cât şi imorale. Însă, ceea ce suntem nu este totuna cu ceea ce facem. Suntem la fel de valoroşi ca toţi oamenii de pe planetă. Iar cei pe care-i desconsiderăm sunt la fel de valoroşi ca şi noi.

Cum putem compara două mere cu două avioane? Tot la fel nu putem compara doi oameni. Oamenii sunt oameni. Însă, putem compara acelaşi comportament la două persoane. De exemplu, putem compara abilitatea de a citi a unei persoane cu aceaşi abilitate a altei persoane. Este foarte probabil ca persoana A să citească mai bine decât persoana B. Însă, acest lucru nu-l face pe A mai valoros decât B. Totuşi, A are prin această abilitate acces mai mare la resurse, se poate descurca mai bine în societate (cel puţin aşa ne place să credem).

În concluzie, un anumit comportament îmi aduce anumite beneficii sau dezavantaje, însă nu îmi creşte valoarea ca şi om. Inteligenţa nu creşte dacă sunt singurul care am trecut un examen şi nici nu scade dacă sunt singurul care l-am picat. Sunt la fel de valoros chiar dacă am greşit şi chiar dacă alţii cred că nu sunt în stare de nimic. Dacă vreau să fac ceva mai bine, EXERSEZ.

„niciodată” se înlocuieşte cu „uneori”

„întotdeauna” se înlocuieşte cu „de multe ori”

„nu sunt bun de nimic” se înlocuieşte cu „ceea ce am făcut nu este bine, însă eu sunt o persoană valoroasă”

„ceilalţi nu sunt valoroşi” se înlocuieşte cu „ceea ce au făcut nu este bine, însă ei sunt la fel de valoroşi ca şi mine, deşi nu-mi place ce au făcut”

 

Soluții practice

Pentru a avea rezultate este bine să îți urmărești reacțiile și să știi care sunt situațiile în care te enervezi. Odată ce știi care sunt situațiile te pregătești pentru a le putea prevenii. Sunt 4-5 tipuri de situații caracteristice fiecăruia dintre noi, situații la care suntem extreme de sensibili și 10-20 de intensitate medie.

Urmează următorul plan:

1. Identifică situațiile în care te enervezi
2. Identifică gândurile iraționale pe care ți le spui (chiar dacă nu le conștientizezi sunt cel puțin 3 din cele 4 enumerate mai sus)
3. Scrie pe un cartonaș/hârtie/telefon/fisier PC gândurile raționale pentru situația respectivă
4. REPETĂ zilnic până creierul tău preia noul soft și acceptă să ruleze informațiile conform noi configurații.

Exemplu:

1. Situația în care mă enervez: când sunt mințit
2. Gândurile sunt: nu ar trebui să fiu mințit. Nu suport să fiu mințit. E groaznic ca cei în care ai încredere să te mintă. Nu sunt buni de nimic, trebuie să fie pedepsiți.
3. Gândurile raționale pe care voi încerca să le repet: Îmi doresc și îmi place să nu fiu mințit. Însă, minciuna e foarte des întâlnită și este irațional ca eu să mă aștept să nu fiu mințit. Deși nu-mi place că sunt mințit, nu mor din asta. Pot suporta. Oamenii care mint nu sunt subspecii, deși nu îmi place comportamentul lor, aceștia sunt la fel de valoroși ca orice om de pe planeta asta. În plus, dacă mă enervez îmi fac rău mine însumi iar ei tot vor continua să mintă. Hai mai bine să văd dacă nu cumva le e teamă de mine și dacă le-aș câștiga încrederea poate nu ar mai minți. Însă, chiar dacă ei continuă să mintă, eu pot suporta.
4. Îmi scriu cartonașe și îmi REPET cele mai de sus până reușesc să înving furia în situația respectivă.

 

Ulterior mă concetrez pe altă situație și așa continui să lucrez la starea mea de bine și calm și fericire pe care degeaba o caut în altă parte!

 

Tu in ce situatii te enervezi? Scrie-mi si hai sa vedem cum putem rezolva problema impreuna!

 

Cu drag,

Sim

Photo by Icons8 Team on Unsplash