Cum anxietatea părinților influențează dezvoltarea copiilor
Să-mi fie teamă? Să fug? Să lupt? Ce este anxietatea? Teama este o caracteristică a speciei umane. Aceasta are efecte benefice și adaptative în anumite situații, cum sunt, de exemplu, cele de pericol. Teama că ceva ni se va putea întâmpla ne ajută să ne activăm forțele pentru a fugi sau a face ceva pentru a scăpa. Gândiți-vă la oameni care, în situații disperate, au făcut lucruri care în mod normal nu le-ar fi putut face: au alergat cu viteză mare, au ridicat greutăți, au sărit de la înălțimi mari etc. Din păcate, există multe tipuri de anxietate. Anxietatea sănătoasă – vigilența, îngrijorarea, precauția – ne ajută să obținem ce vrem și să evităm ceea ce nu dorim. De aceea, este bine că îngrijorarea ne ajută să ne asigurăm când trecem strada, să conducem cu viteze rezonabile, să nu consumăm otravă, să evităm să umblăm noaptea pe străzi etc. Anxietatea sănătoasă ne menține viața. Anxietatea nesănătoasă, însă, ne afectează viața de zi cu zi. Imaginați-vă o persoană care refuză să treacă strada pentru a nu suferi un accident, se uită dezorganizat în toate direcțiile înainte de a trece și cauzează astfel un accident, nu iese deloc din casă de teamă să nu i se întâmple ceva rău, nu îi permite copilului să aleagă pentru a nu cădea, îl îmbracă excesiv pentru a nu răci etc. Concluzia la cele de mai sus este că anxietatea sănătoasă ne ajută să ne păstrăm viața și să ne atingem scopurile; anxietatea nesănătoasă face, de multe ori, opusul. O persoană care se îngrijorează excesiv își pierde controlul, se teme și în situații de risc minor, fiind foarte stresată aproape tot timpul. Mulți părinți își cresc copiii având mereu frică că ceva rău s-ar putea întâmpla. Astfel, îi superprotejează pe copii, nedându-le voie să experimenteze diverse lucruri din teama de a nu se întâmpla ceva „groaznic”. Sunt părinți care îl opresc pe copil să alerge pentru că nu cumva acesta să cadă; nu îi lasă să se cațăre în copaci pentru că s-ar putea să cadă și să-și rupă mâna sau piciorul; am întâlnit părinți care primiseră role pentru fetița pe care o aveau în plasament și nu îi permiteau acesteia să meargă cu ele deoarece părinților le era frică că aceasta își va rupe picioarele. Alți părinți își îmbracă excesiv copilul din teama ca acesta să nu răcească. Pe lângă temerile de ordin fizic, ca cele descrise mai sus, părinții prezintă temeri de ordin social: „îmbracă-te frumos să nu râdă copiii de tine”. Ce înțelege copilul este că va trebui să se conformeze părerilor celorlalți pentru a evita cu orice preț ca ceilalți să râdă de el, iar dacă vor râde, acesta va fi cel mai rău lucru care se poate întâmpla. Să ne gândim pentru o clipă: putem evita cu desăvârșire ca cineva să nu râdă de noi? Dacă suntem sinceri cu noi înșine, ne vom da seama că, indiferent cât de mult ne-am dori aceasta, pe parcursul vieții cineva va râde de noi. Cum vom reacționa când aceasta se va întâmpla dacă noi considerăm că acest lucru este groaznic? Cum va reacționa copilul pe care l-am învățat să evite cu orice preț dezaprobarea celorlalți? Va ști el oare să treacă cu bine peste aceste situații? Ceea ce învață copiii să facă va fi să se compare mereu cu ceilalți și să depindă de părerea celorlalți. De ce să ne mirăm atunci că o adolescentă nu mai îmbracă o bluză nou-nouță pentru că cineva i-a spus că e urâtă? De ce ne-am mira ca și părinți când copilul nostru a acceptat să se drogheze pentru că prietenii lui i-au cerut asta? Are rost să-l criticați și să-i spuneți: „Tu ești atât de prost încât nu ai putut să le spui NU?” Cine l-a învățat să-i fie frică de a fi respins de ceilalți, de a-i fi frică să decidă singur de teama de a nu fi luat în râs? Astfel de acțiuni duc, de multe ori, la „handicaparea” copilului, deoarece acesta nu învață să se descurce în diverse situații și, în plus, dezvoltă el însuși teama de a încerca. Părinții temători își învață copiii să se teamă. Copiii învață experimentând. De multe ori, părinții încearcă să-i ferească de neplăceri și le limitează astfel dezvoltarea și dobândirea autonomiei copilului. Sunt cazuri de părinți care nu permit copiilor de șase/șapte ani să-și ungă felia de pâine pentru a nu se murdări pe mâini și pentru a nu murdări fața de masă. Cum va învăța copilul acela să-și ungă felia de pâine? Părinții anxioși sunt neliniștiți și aproape tot timpul supărați. Aceștia văd pericole peste tot. Simptomele anxietăţii: Respiraţie întretăiată, creşterea ritmului respiraţiei, presiune la nivelul pieptului, senzaţie de înec, transpiraţie, mâini reci sau calde, creşterea pulsului, senzaţie de leşin, creşterea presiunii arteriale, pierderea apetitului, ameţeli, disconfort abdominal, stări de greaţă şi vărsături, tremurături, clipitul ochilor, amorţirea picioarelor, insomnie Situaţii în care s-ar putea să deveniţi anxios: Situaţii în care e nevoie să socializaţi cu alte persoane ; Vorbitul în public ; Căutarea unui loc de muncă ; Vorbitul cu şeful dumneavoastră ; Intervenţii medicale ; Modficări care pot apărea în viaţa dumneavoastră (divorţ, mutatul în altă localitate, decesul unei persoane dragi, etc) ; Teamă de anumite animale ; Teama de a folosi liftul ; Teama de înălţimi ; Teama de spaţii deschise Consecinţe ale anxietăţii în creşterea copiilor: Părinţii anxioşi au tendinţa de a fi hiperprotectori. Încearcă să-şi salveze copii de orice neplăceri şi nu îi lasă să exerimenteze lucruri noi, aceştia neştiind cum să îşi rezolve problemele cu care se confruntă. Copiii crescuţi de părinţi anxioşi vor învăţa, la rândul lor, să se teamă. Nu vor avea iniţiativă şi vor fi lipsiţi de multe experienţe plăcute în această viaţă. Frica se extinde – cu timpul părinţilor anxioşi le va fi frică de tot mai multe lucruri. Celor cărora le e teamă că ceilalţi nu i-ar aproba, vor acţiona conform părerilor altora, deşi acelea s-ar putea să fie greşite. Anxioşii nu gândesc logic, sunt neliniştiţi
Ce să faci dacă profesorul face bullying?
Strigătul la elevi, umilirea în fața clasei, compararea, prezicerea unui viitor de ratat al elevului, depunctarea, scoaterea la răspuns pentru că a vorbit cu colegul, test pentru toată clasa pentru că s-a enervat, amenințarea cu notă scăzută la purtare, cu corijență sau cu test, vi se par cunoscute? Dacă da, e bine să știți că legea prevede sancțiuni pentru cadrele didactice și pentru personalul auxiliar (da, asta înseamnă chiar și pentru portar sau femeie de serviciu) în cazul în care aceștia lovesc, jignesc, nedreptățesc sau amenință elevii. Cadrul legislativ care ajută elevul și părintele în cazul în care profesorul face bullying: Articole din Codul Penal Purtarea abuzivă Art. 296 (C.p) (1) Întrebuințarea de expresii jignitoare față de o persoană de către cel aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu se pedepseste cu închisoare de la o lună la 6 luni sau cu amendă. (2) Amenințarea ori lovirea sau alte violențe săvârșite în condițiile alin. (1) se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracțiune, ale cărei limite speciale se majorează cu o treime. Amenințarea Art. 206. (1) Fapta de a amenința o persoană cu săvârșirea unei infracțiuni sau a unei fapte păgubitoare îndreptate împotriva sa ori a altei persoane, dacă este de natură să îi producă o stare de teamă, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, fără ca pedeapsa aplicată să poată depăși sancțiunea prevăzută de lege pentru infracțiunea care a format obiectul amenințării. Abuzul în serviciu Art. 297. (1) Fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu îndeplinește un act sau îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică. (2) Cu aceeași pedeapsă se sancționează și fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, îngrădește exercitarea unui drept al unei persoane ori creează pentru aceasta o situație de inferioritate pe temei de rasă, naționalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, orientare sexuală, apartenență politică, avere, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecție HIV/SIDA. Relele tratamente aplicate minorului Art. 197: Punerea în primejdie gravă, prin măsuri sau tratamente de orice fel, a dezvoltării fizice, intelectuale sau morale a minorului, de către părinți sau de orice persoană în grija căreia se află minorul, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. Legea 272/2003 – cu privire la protecția și drepturile copilului Art. 52. (2) În cadrul procesului instructiv-educativ, copilul are dreptul de a fi tratat cu respect de către cadrele didactice, personalul didactic auxiliar și cel administrativ și de a fi informat asupra drepturilor sale, precum și asupra modalităților de exercitare a acestora. Pedepsele corporale sau alte tratamente degradante în cadrul procesului instructiv-educativ sunt interzise. (3) Copilul, personal și, după caz, reprezentat sau asistat de reprezentantul său legal, are dreptul de a contesta modalitățile și rezultatele evaluării și de a se adresa în acest sens conducerii unității de învățământ, în condițiile legii. Art. 89 (1) Copilul are dreptul de a fi protejat împotriva abuzului, neglijării, exploatării, traficului, migrației ilegale, răpirii, violenței, pornografiei prin internet, precum și a oricăror forme de violență, indiferent de mediul în care acesta se află: familie, instituții de învățământ, medicale, de protecție, medii de cercetare a infracțiunilor și de reabilitare/detenție, internet, mass-media, locuri de muncă, medii sportive, comunitate etc. (2) Orice persoană fizică sau juridică, precum și copilul pot sesiza direcția generală de asistență socială și protecția copilului din județul/sectorul de domiciliu să ia măsurile corespunzătoare pentru a-l proteja împotriva oricăror forme de violență, inclusiv violență sexuală, vătămare sau de abuz fizic sau mental, de rele tratamente sau de exploatare, de abandon sau neglijență. (3) Angajații instituțiilor publice sau private care, prin natura profesiei, intră în contact cu copilul și au suspiciuni asupra unui posibil caz de abuz, neglijare sau rele tratamente au obligația de a sesiza de urgență direcția generală de asistență socială și protecția copilului. Protecția copilului împotriva abuzului sau neglijenței Art. 94 (1) Prin abuz asupra copilului se înțelege orice acțiune voluntară a unei persoane care se află într-o relație de răspundere, încredere sau de autoritate față de acesta, prin care sunt periclitate viața, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială, integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihică a copilului, și se clasifică drept abuz fizic, emoțional, psihologic, sexual și economic. (2) Prin neglijarea copilului se înțelege omisiunea, voluntară sau involuntară, a unei persoane care are responsabilitatea creșterii, îngrijirii sau educării copilului de a lua orice măsură pe care o presupune îndeplinirea acestei responsabilități, care pune în pericol viața, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială, integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihică a copilului și poate îmbrăca mai multe forme: alimentară, vestimentară, neglijarea igienei, neglijarea medicală, neglijarea educațională, neglijarea emoțională sau părăsirea copilului/abandonul de familie, care reprezintă cea mai gravă formă de neglijare. Art. 95 Sunt interzise săvârșirea oricărui act de violență, precum și privarea copilului de drepturile sale de natură să pună în pericol viața, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială, integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihică a copilului, atât în familie, cât și în instituțiile care asigură protecția, îngrijirea și educarea copiilor, în unități sanitare, unități de învățământ, precum și în orice altă instituție publică sau privată care furnizează servicii sau desfășoară activități cu copii. Art. 96 (1) Orice persoană care, prin natura profesiei sau ocupației sale, lucrează direct cu un copil și are suspiciuni în legătură cu existența unei situații de abuz sau de neglijare a acestuia este obligată să sesizeze serviciul public de asistență socială sau direcția generală de asistență socială și protecția copilului în a cărei rază teritorială a fost identificat cazul respectiv. (2) Pentru semnalarea cazurilor de abuz sau de neglijare a copilului, la nivelul fiecărei direcții generale de asistență socială și protecția copilului se înființează obligatoriu telefonul copilului, al cărui număr va fi adus la cunoștința publicului. Dacă conducerea
Bullyingul începe de la părinți și profesori
S-a dat legea bullyingului. Săptămâna viitoare se începe lucrul la elaborarea normelor de implementare a legii. Din punctul meu de vedere, nu avem cum să oprim copiii din a face bullying unul asupra altuia decât dacă ne oprim noi. Dacă noi devenim agresorul agresorului, nimic nu se schimbă. Bullyingul începe cu părinții Bullyingul începe acasă: cum afectează comportamentul nostru viitorul copiilor 1. Bullyingul începe cu presiunea emoțională și psihologică. Fiecare cuvânt dur adresat unui copil—„De ce ai făcut asta? Atât te-a dus capul?”—lasă urme adânci în sufletul lui. 2. Bullyingul începe cu rușinarea și stigmatizarea. „Nu ți-e rușine? Ce va spune lumea? Mă faci de râs.” Aceste expresii distrug încrederea în sine a copilului și îl învață să se teamă de opinia celorlalți. 3. Bullyingul începe cu învinovățirea și reproșurile constante. „Tu ești de vină! Nimic din ce faci nu este bine. Fratele tău de ce poate și tu nu?” Aceste cuvinte compară, subminează și îndepărtează copilul de propriul potențial. 4. Bullyingul începe cu furia și frustrarea adultului. „Iar te joci pe telefon. Mișcă-te odată!” Atunci când furia noastră se reflectă în reacțiile noastre, copilul învață să asocieze iubirea cu frica. 5. Bullyingul începe cu violența fizică. Palmele, împinsul, strânsul de gât—gesturi pe care le considerăm minore, dar care pot lăsa răni adânci în sufletul copilului și în dezvoltarea lui viitoare. Fiecare gest, fiecare cuvânt contează. Educația fără bullying începe acasă. Bullyingul începe cu profesorii Bullyingul începe acasă: cum comportamentul nostru afectează elevii 1. Bullyingul începe cu nemulțumirea mea când intru în clasă și trântesc catalogul pe catedră. Crearea unui mediu de tensiune și frică se transmite rapid elevilor. 2. Bullyingul începe când îi fac de rușine, crezând că astfel vor învăța. Compararea, stigmatizarea în fața colegilor, sau referirile la hainele, corpul sau competențele lor sunt toate forme de bullying care subminează încrederea copiilor. 3. Bullyingul începe când îi spun că sunt proști, că nu va ieși nimic bun din ei. Aceste cuvinte rănesc profund și distrug încrederea în sine. 4. Bullyingul începe când îi ameninț cu teme imposibile: „Nu vei lua examenul. Nu vei ști la teză. Am să-ți chem părinții la școală.” Amenințările provoacă anxietate și stres. 5. Bullyingul începe când nu știu să gestionez problemele de comportament și îi scot la răspuns doar pentru că au vorbit între ei sau nu au fost atenți. Pedepsirea fără educație creează resentimente. 6. Bullyingul începe când petrec jumătate din oră vorbind despre frustrările mele personale, despre viața mea, despre cât mă sacrific pentru ei, și reproșându-le că nu învață, nu sunt atenți și nu sunt recunoscători. Aceasta distorsionează relația profesor-elev. 7. Bullyingul începe cu plictiseala de la orele mele lipsiste de viață. Când elevii dispar mental din clasă pentru că și eu sunt plictisit de ceea ce fac, nu le mai transmit pasiune, valori, și atitudini de viață. 8. Bullyingul începe când îi scot la tablă să-i pedepsesc. Sau când dau test la toată clasa pentru că m-am enervat că cineva a făcut ceva. Aceste acțiuni creează un mediu de teamă și lipsă de încredere. 9. Bullyingul începe când spun notele în public și creez o ierarhie între ei. Este o încălcare a dreptului la imagine al copilului, deoarece este libertatea lui să spună cuiva ce notă a luat. 10. Bullyingul începe când îi ameninț cu teste, teze, note scăzute la purtare sau corijență. Elevul simte că e nedrept, dar nu știe că e ilegal, imoral sau lipsit de etică. Chiar dacă ar ști, frica îl împiedică să reacționeze. 11. Bullyingul începe când îl critic în fața clasei, crezând că astfel îl educ. Nu văd dincolo de zid dorința lui de afirmare și rușinea de ce spun ceilalți, ignorând impactul devastator pe care îl pot avea aceste cuvinte. 12. Bullyingul începe când devin abuzatorul abuzatorului. Când țip la cel ce a țipat la alt copil sau trag de cel care a lovit alt copil. Ce lecție le dau prin acest comportament? 13. Bullyingul începe când nu țin cont de nivelul lor de dezvoltare, de numărul de repetiții necesare pentru o anumită informație și îi „alerg” prin programă, reproșându-le că se mișcă prea încet și nu se implică. 14. Bullyingul începe când nu cunosc nevoile emoționale ale elevilor. Când nu văd că poate părinții lor au divorțat, că nu au pantofi în picioare, că le este teamă, frig sau foame, și continuu să îi umilesc în clasă. 15. Bullyingul începe când dau tonul și ei continuă după ce ies din clasă. Când eu mă iau de un elev, ceilalți 3-4 cu tendințe de violență din clasă vor continua procesul, și eu voi ajunge să mă plâng în sala profesorilor de „generația asta cu care nu te poți înțelege”, încălcând dreptul la intimitate și imagine al elevului. Soluția pentru bulyying în școală 1. Cum se învață comportamentele E nevoie să înțelegem că agresarea agresorului nu va rezolva problema. Că noi, adulții, suntem modelul lor de comportament. Că nu e suficient să-i spui ce nu vrei de la el, e nevoie să-i arăți, prin exemplu, ce vrei să facă. Comportamentele noastre sunt niște programe emoționale. Așa suntem obișnuiți. Așa sunt programate corpul, mintea și emoțiile noastre să funcționeze. Suntem obișnuiți să țipăm sau să vorbim frumos. Suntem obișnuiți să lovim sau să atingem cu blândețe. Nu poți schimba un program doar pretinzând că nu există. E nevoie să instalezi altul. Adică e nevoie să le arăți copiilor alte modele, alte programe și să-i ajuți să-și instaleze alte programe. Instalarea unui program se face prin REPETARE. MULTE REPETĂRI. Exemplu: Dacă un copil îi spune altui copil „prostule”, indiferent cât îl cerți, cât îl pedepsesti, el nu va avea instalat programul „aprecieri – cuvinte frumoase”. E nevoie, inițial, să-l ajuți să le spună. Astfel că atunci când programul „prostule” a fost activat, îi ceri
Cum să eviți cele 6 greșeli comune făcute de părinți
Astăzi îți prezint câteva sfaturi pratice pe care le poți pune încerca în locul celor vechi. Mai jos vei găsi câteva reguli pe care le recomand să le respecți pentru a evita câteva greșeli comune făcute de părinți. Amintește-ți că schimbarea comportamentului copilului va avea loc doar dacă schimbi ceva în modul în care te raportezi la copil. În acest moment, copilul pur și simplu reacționează la ceea ce faci tu. Dacă tu schimbi ceva, și el va schimba ceva. Nu te aștepta la rezultate pozitive imediate. Este foarte posibil ca copilul să reacționeze inițial într-un mod chiar mai negativ decât o făcea înainte. Cu alte cuvinte: „LUCRURILE SE VOR ÎNRĂUTĂȚI ÎNAINTE DE A SE ÎMBUNĂTĂȚI”. Perseverează! Schimbarea va veni, dar este nevoie de timp pentru asta. 21 Sfaturi practice că să eviți cele 6 greșeli comune făcute de părinți Buzunare sparte – Oferă recompense pentru diferite sarcini. Banii obținuți astfel îi poate folosi pentru a cumpăra ceea ce își dorește.– Nu recompensa manipularea acceptând să cumperi anumite lucruri doar pentru a evita crizele copilului.– Fă diferența între a avea nevoie și a vrea. Copiii au nevoie de pantofi, dar își doresc pantofi de firmă de la Kenvelo. Faptul că vor ceva nu înseamnă că au nevoie de acel lucru. Renegociere – Respectă regulile, standardele și înțelegerile stabilite.– Nu renegocia după un comportament inadecvat. Dacă ai stabilit ca și consecință faptul că a doua zi nu va ieși afară pentru că a venit acasă după ora stabilită, nu renegocia. Țipatul – Ia 60 de secunde sau chiar mai mult înainte de a interveni. Învață cum să îți controlezi emoțile, în special furia.– Scrie ce îți dorești să facă copilul pe o foaie de hârtie. Gândește-te apoi cum poți obține respectivul comportament de la copil fără să țipi.– Nu pune etichete copilului și nu-l jigni. Dacă o faci, cere-ți iertare. Învinovățirea celorlalți – Nu scuza comportamentul copilului.– Nu da vina pe persoanele cu autoritate (celălalt părinte, profesor, bunici, obiecte etc.).– Nu-i permite copilului să se scuze sau să învinovățească pe alții pentru comportamentele sale.– Nu minimaliza gravitatea faptelor copilului asupra altora și asupra lui însuși.– Nu proteja copilul de consecințele naturale ale comportamentului său. Martirul – Permite-i copilului să greșească.– Nu cere de la copil mai mult decât vârsta și nivelul lui de dezvoltare.– Permite copilului să experimenteze frustrarea, nemulțumirea și tristețea fără a interveni pentru a corecta lucrurile. Perfecționistul – Nu menține atenția permanent asupra copilului.– Dacă copilul se descurcă bine la școală și din punct de vedere social, încetează să te plângi chiar dacă nu totul este așa cum îți dorești. Nu există perfecțiune!– Menține standardele la nivelul vârstei copilului tău. Nu cere mai mult decât poate sau știe să facă.– Nu încerca să citești gândurile copilului tău. Este cinstit să-i dai șansa să spună ce a gândit.– Acceptă zile și dispoziții proaste. Nu toate zilele sunt la fel! Nu catastrofa! Cu toții avem zile mai puțin bune. Dacă ziua este mai dificilă, nu o face și mai grea prin atitudinea ta! La ce să te aștepți dacă implementezi aceste lucruri? Așteaptă-te la frustrare și chiar furie din partea copilului tău. El se simte confortabil cu tine atunci când practici roluri parentale ineficiente, deoarece este obișnuit cu ele și știe la ce să se aștepte. Așteaptă-te să te simți un pic ciudat și nesigur atunci când aplici roluri noi, deoarece ești obișnuit cu cele ineficiente. Scopul este să practici aceste noi roluri. Dar amintește-ți, schimbarea nu se produce peste noapte. Copilul tău poate rezista inițial, și asta e în regulă. Face parte din proces. S-ar putea să testeze limitele pentru a vedea dacă chiar ești serios. Rămâi consecvent, și în cele din urmă, se va adapta la noile așteptări. Pe măsură ce implementezi aceste schimbări, încearcă să fii răbdător și cu tine însuți. Parentingul este o călătorie, nu un sprint. E în regulă să faci greșeli pe parcurs; ceea ce contează este că ești dedicat îmbunătățirii. Continuă să întărești comportamentele pozitive și să aplici regulile în mod constant, și în timp, vei începe să observi o schimbare în comportamentul copilului tău. Cu drag, Photo by Isaac Quesada on Unsplash
Cei patru cai ai Apocalipsei prezic despărțirea în cuplu
VREAU SĂ FIU FERICIT! Cu toții ne dorim să fim fericiți! Fericirea este ceva pe care o căutăm cu toții în viață, fie că este vorba de relații, carieră, sau orice alt aspect al existenței noastre. Majoritatea dintre noi ne plângem de lucrurile care nu merg bine în relația noastră și îi invidiem pe cei care, după opinia noastră, par să aibă totul perfect. Vedem pe rețelele sociale cupluri care par să se bucure de o viață perfectă, și acest lucru ne poate face să ne simțim nemulțumiți de propria relație. Cu toate acestea, ceea ce omitem uneori este faptul că fericirea și înțelegerea în cuplu nu pică din cer. Ele nu sunt lucruri pe care le putem obține fără efort. Este o combinare de factori în care ambii parteneri LUCREAZĂ la relație. Un cuplu fericit nu este rezultatul unei „potriviri perfecte” sau a unei „chimii extraordinare,” ci mai degrabă este rezultatul muncii constante, al comunicării deschise și al efortului continuu de a îmbunătăți relația. Modul în care comunici în cuplu poate influența semnificativ cât timp vei mai petrece în relația respectivă. Comunicarea este cheia în orice relație, și modul în care partenerii comunică poate fi un predictor puternic al longevității relației. Dacă discuțiile sunt dominate de critici, dispreț, defensivă și blocaj, relația este într-un pericol real. Unul dintre cei mai cunoscuți cercetători în domeniul relațiilor de cuplu, John Gottman, a demonstrat că în cuplurile cu un nivel ridicat de agresivitate verbală, probabilitatea divorțului este extrem de ridicată. De asemenea, el a stabilit că modul în care comunică partenerii poate prezice fie divorțul, fie satisfacția în relația respectivă. Comunicarea nu este doar despre ceea ce spui, ci și despre cum o spui, tonul vocii, limbajul corpului, și chiar expresiile faciale. Cuplurile care au o probabilitate mai ridicată de a se despărți folosesc mult mai des interacțiuni negative în relația lor unul cu celălalt. Cei patru cai ai apocalipsei Pentru cei ce nu știu, în Apocalipsa capitolul 7 se menționează 4 cai: calul alb, calul roșu (războiul), calul negru (despărțirea), calul galben (moartea). În psihologia cuplului, există 4 factori care prezic divorțul/despărțirea și care au fost numiți „Cei patru cai ai Apocalipsei”. Aceștia sunt: Nemulțumirea / critica Nemulțumirea multora se exprimă prin vorbe dure sau cu subînțeles, prin trântirea de obiecte, gesturi, mimică și voce. Nemulțumirea degeneratează adesea în critică: „Iar ai uitat să iei pâine!”, „Nu faci nimic toată ziua”, „La toți se poate, doar la noi nu”, „Unde sunt cheile? Mai bine aș sta singură. Nu găsesc nimic când caut”, „Iar ai fost la maica-ta?”, „Iar te-ai văzut cu prietenele tale?” Disprețul Apare sub forma de batjocură, insultă, sarcasm sau luare în râs a partenerului. De cele mai multe ori, se folosește în expresii care fac referire la incapacitatea sau absurditatea partenerului: „Nu ești bun de nimic”, „Nu ești în stare nici să deschizi gura”, „Nu vezi că doar prostii vorbești?”, „Ce tâmpenii vorbești!”, „Ești ca maica-ta!”, „Tu și neamul tău de rahat”, „Gunoiule”. Mecanismul de apărare Încercarea de evitare sau de protejare a propriei persoane din calea unui atac perceput se manifestă prin diverse răspunsuri. Acestea pot include: Negarea („Nu am făcut eu”) Neasumarea responsabilității („Dacă nu vira ăla la stânga, nu intram în șanț”) Contraatacul („Tu vorbești? Tu cum faci? Ești mai bun?”) Văietul („Ioi, mă doare”, „Ametesc”, „Lesin”) – acesta este adesea folosit de persoanele care intră în rolul de victimă pentru a devia de la subiectul discuției. Blocarea Partenerul care ascultă eșuează în a-i oferi vreun semn partenerului care vorbește. Este vorba de „zidul de piatră”. Din punct de vedere emoțional, cel care vorbește are impresia că nu este ascultat, că cealaltă persoană nu este prezentă, că este ostilă, îngâmfată, rece sau neinteresată. Pe ce cal călărești când discuți cu partenerul? Pe ce cal ești când partenerul discută cu tine? Îți doresc o relație plină de împlinire și mulțumire! Cu drag,
Partenerul mă înșeală – 7 efecte psihologice la care să te aștepți
“Sim, soțul meu are o relație extraconjugală. Am nevoie de îndrumările tale.” – este unul din mesajele pe care le-am primit zilele trecute. Majoritatea ne dorim ca partenerul să ne fie fidel când alegem să intrăm într-o relație… însă, lucrurile nu stau întotdeauna așa cum îți dorești. Dacă trăiești pe aceeași planetă cu mine, e foarte probabil să îți fi dat deja seama de acest lucru. Când ești înșelat și nu faci parte din categoria de oameni care au decis să aibă relații sexuale libere în afara relației, sufletul ți se sparge în mii de cioburi și tu simți că ai pierdut tot ce aveai. Începi să îți pierzi interesul în ceea ce făceai, nu mai ești în stare să te ocupi de sarcinile zilnice, viața nu mai are același ritm și aceeași însemnătate, începi să îți pui la îndoială încrederea în tine (dacă ai avut-o vreodată). Ce este o aventură? Nu am de gând să trasez limite și să stabilesc în acest articol ce este o aventură. Pentru unii, actul sexual propriu-zis se numește „înșelat” sau că partenerul are o aventură; pentru alții, un sărut cu altă persoană sau schimbul de SMS-uri cu mesaje de dragoste, zâmbetele, ieșitul la o cină sau plimbatul sub cerul înstelat înseamnă „a fi fost înșelat”. Nu am să răspund la aceste argumente deoarece, în final, ceea ce contează este ceea ce contează pentru tine și ceea ce ai căzut (sau ai crezut tu că ai căzut) de acord cu partenerul tău. Indiferent care sunt limitele tale, eu nu am să stabilesc în acest articol cine este victima și cine este „răufăcătorul”. Într-o relație pe care doriți să o reparați, AMÂNDOI aveți partea voastră de responsabilitate, atât asupra trecutului, cât și a prezentului și viitorului. Nu am să spun cine are și cine nu are dreptate, nu am să spun dacă aventurile sunt „bune” sau „rele”, deoarece ceea ce este EXTRAORDINAR pentru unul dintre parteneri poate fi DEVASTATOR pentru celălalt, atâta timp cât o relație cu un alt partener nu este ceva consimțit de ambele părți. Nu am să sugerez că este bine să rămâneți împreună! Vă invit doar să analizați opțiunile de a continua sau a renunța la relația voastră și să luați această decizie nu pe baza emoțiilor, deoarece acestea vă pot trăda! 3 Faze ale vindecării Prima fază: echilibru emoțional Odată ce se descoperă relația extraconjugală, ambii parteneri se trezesc într-o învălmășeală de emoții contradictorii. Astfel, partenerul înșelat simte pierdere și se consideră o non-valoare, în timp ce partenerul care înșală este confuz cu privire la alegerea partenerului: pe cine să aleg? A doua fază: decizia de a rămâne și a repara relația sau a renunța la relație Odată ce controlezi emoțiile, este timpul să începi să te gândești la ceea ce îți dorești și să îți pui întrebări precum: Ce este bine pentru mine? Este partenerul meu ceea ce este bine pentru mine? Mă ajută această relație să cresc și să mă dezvolt? A treia fază: refacerea relației (în cazul în care ai ales să rămâi) sau refacerea personală, alegerea propriului drum (dacă ai ales să pleci). Dacă ai ales să rămâi, vei petrece, poate, luni sau chiar ani încercând să refaci încrederea pe care ați pierdut-o. Este nevoie să învățați și să vă ocupați de următoarele chestiuni: să clarificați ce înseamnă aventura pentru fiecare dintre voi, să te desparți de amant/amantă, să recâștigi încrederea partenerului (valabil pentru cel care a înșelat) sau să comunici ce ai nevoie pentru a avea încredere din nou (pentru partenerul înșelat), să învățați să vorbiți astfel încât celălalt să vă asculte și să învățați să ascultați astfel încât celălalt să vorbească, să vă dați seama cum experiențele din trecut vă afectează și să încercați să evitați ca acestea să vă afecteze relația, cum să deveniți intimi din nou, cum să îți ierți partenerul și cum să te ierți pe tine însuți. Cam lungă lista de mai sus, nu? Cam aceasta este analiza psihologică a unei aventuri. În acest articol, însă, mă voi concentra pe ceea ce experimentează partenerul înșelat și pe opțiunile pe care le are. 7 efecte psihologice ale aventurii asupra partenerului înșelat 1. Pierderea identiății. O persoană înșelată are tendința să se îndoiască de ea însăși și începe să își pună întrebări precum: „Dacă tu, partenerul în care am avut încredere, ai făcut asta, atunci cine sunt eu?” Este posibil ca în trecut să te fi descris ca o persoană care are încredere în propriile forțe, independentă, curajoasă, caldă, stabilă, sociabilă, generoasă, atractivă. Acum experimentezi o grămadă de emoții și convingeri negative despre tine precum: gelozia, furia, răzbunarea, pierderea controlului, amărăciunea, teama, singurătatea, stări de slăbiciune fizică, amețeli, te simți urâtă, neînțeleasă, respingătoare. Adevărul este că aventura partenerului este acțiunea și decizia lui și nu are de-a face cu capacitățile tale. Aventura partenerului tău spune ceva despre el, nu despre tine. Tu ești aceeași persoană ca și înainte de aventură. Ai aceleași calități și aceleași defecte. Dacă cineva decide că nu îi place o anumită persoană, are libertatea să plece, însă asta nu înseamnă că tu ești lipsită de valoare. Îți dai seama că ai făcut greșeli în trecut? Da, cu toții facem. Însă, asta nu face ca tu să fii vinovată de aventura partenerului. Da, ești responsabilă de greșelile tale, însă decizia de a înșela îi aparține în totalitate. 2. Pierderea sentimentului de a fi „specială”, „cea aleasă”. Dacă ai fost într-o relație în care ai considerat că ești unică, că ești diferită de toți ceilalți și că ai fost aleasă, acum ești tentată să pui la îndoială acest fapt. Vei începe să te îndoiești că relația voastră a fost sinceră, că tu ai însemnat ceva pentru el. Nu confunda lucrurile: aventura nu șterge momentele plăcute care au existat între voi (dacă au existat). Nu cădea în capcana de a spune că nu au existat lucruri/momente care v-au unit, v-au împlinit și v-au făcut fericiți. Când ești tentată să te simți lipsită de valoare, amintește-ți că nu poți avea încredere
7 reguli care fac diferența dintre iad și rai în relația ta!
Iadul și Raiul Ce frumos e să te îndrăgostești! Ai impresia că zbori, simți că orice e posibil și că tu chiar vei reuși să obții tot ce îți dorești. Cu el vei reuși! În primele săptămâni (sau luni, cu puțin noroc) treci cu vederea lucrurile care nu îți plac, spunându-ți: „Lasă, o să fie bine. Se schimbă el.” Adevărul e că el nu se schimbă, ci din contră, va fi mai puțin atent decât este acum. Când cuplurile ajung la mine în terapie, povestea sună de obicei așa: Povestea ei: „El niciodată nu vorbește cu mine. Eu nu știu ce gândește, nu știu ce simte, nu știu dacă mă iubește. Tot ce știe să facă și să vorbească este despre munca aia inutilă a lui. Cui îi pasă de formulele alea chimice? În plus, nu știe niciodată unde-i sunt lucrurile în casă, nu știe ce să cumpere de la magazin și nu se joacă cu copiii.” Povestea lui: „Nu știu ce să mai fac. Indiferent ce fac, nu e bine. Când merg acasă, mi-e teamă să intru în casă. Știu că va izbucni scandalul. Îmi vine să îmi iau lumea în cap. Dacă nu ar fi copiii, aș fi plecat de mult. Sunt inutil. Iar tăcerile și supărările ei lungi mă termină. Nu vorbește câte o săptămână. Dacă aș știi măcar de ce! Dragoste nu facem decât când are ea chef și atunci la repezeală. E ca și când mi-ar face un favor. Mă simt ca un cerșetor… Dar critica aia… dacă ar tăcea un pic.” Mai jos am să îți prezint 7 reguli care pot ajuta un cuplu să își îmbunătățească relația și să aibă o relație cum majoritatea oamenilor de pe acest pământ doar visează că există sau se uită la telenovele ca măcar să fie martori la ea. Nu promit că cele 7 reguli vor schimba lumea. Nu am pretenția că vor înceta războaiele, crimele, vorbitul urât, amenințările. Însă, pentru cei care vor fi sinceri cu ei înșiși și le vor aplica, poate să facă diferența dintre iad și rai. Îmi amintesc acum de samuraiul care a mers la un călugăr și i-a cerut acestuia să-l învețe diferența dintre rai și iad. – Călugăre, spuse el pe un ton agresiv, specific unui om obișnuit să comande, învață-mă despre RAI și IAD! Micul călugăr, cu o înțelepciune infinită, îl privi în tăcere pe vajnicul luptător și spuse: – Să te învăț despre RAI și IAD? Nu te-aș putea învăța nimic. Ești murdar, miroși urât, sabia ta este ruginita! Ești dizgrațios, o adevărată rușine pentru samurai! Dispari din fața mea imediat. Nu pot să te suport! Samuraiul era furios. Atât de furios, încât întreg corpul începuse să-i tremure. Fața i s-a înroșit, mâinile i s-au încleștat și furia îi străbătea întreg corpul. Fără să mai stea pe gânduri, samuraiul a ridicat sabia deasupra capului, pregătindu-se să-l ucidă pe călugăr. – Acesta este IADUL, spuse liniștit călugărul. Samuraiul împietri, șocat de răspunsul călugărului. Îl impresionase calmul acestui om mic de statură, care își riscase viața pentru a-i oferi o învățătură despre iad! Samuraiul coborî încet sabia, plin de recunoștință, și inima sa se umplu de o PACE și LINIȘTE cum nu mai cunoscuse. – Și acesta este RAIUL, adăugă la fel de calm călugărul. 7 reguli ale fericirii în cuplu Majoritatea oamenilor își doresc să fie fericiți. Ce nu înțeleg ei însă, este că pentru a obține ceva în viață, este nevoie să faci ceva. Vrei succes? E nevoie să muncești. Vrei să ai rezistență? E nevoie să faci mișcare. Vrei să fii sănătos? E nevoie să ai un stil de viață sănătos. Vrei să fii fericit? Este nevoie să depui eforturi și să muncești la relația ta. Fericirea nu pică peste nimeni. Este rezultatul liniștii tale interioare (care este responsabilitatea ta) și al efortului depus pentru ca relația să funcționeze. REGULA NR. 1 – Acceptă-ți partenerul așa cum e Evită critica, reproșurile și învinuirile. Decide că te afli în relație pentru a te bucura, nu pentru a-l „repara”, „aduce pe drumul cel bun” sau a-l schimba pe partener. Acceptă că ești responsabil pentru propriile emoții și comportamente. Învață să îți controlezi emoțiile și nu da vina pe partener pentru supărările tale. Acordă partenerului libertatea de a greși sau de a lua decizii care nu îți plac. A accepta necondiționat pe cineva înseamnă a nu-l forța, ci a-i da libertatea să se comporte cum dorește. Când îl forțezi sau manipulezi prin supărările tale, acesta este egoism, nu dragoste. Încearcă să-ți influențezi partenerul, însă nu pretinde ca fiind obligatoriu ca acesta să o facă. Permite-ți, de asemenea, să fii influențat de partenerul tău. Nu face niciodată remarci la persoana partenerului. Nu folosi cuvinte precum: „nu ești bun”, „ești delăsător”, „tu niciodată nu faci…”, „ești iresponsabil”. Fă remarci la comportamentul partenerului: „nu îmi place când întârzii”, „îmi place când vii la timp”, „îmi place când mă suni și mă întrebi dacă e nevoie să cumperi ceva” etc. Spune-i partenerului că îl iubești chiar și atunci când greșește sau nu face ceva așa cum ți-ai dori. Și spune-i, de asemenea, că dacă te superi, nu ești supărat pe el, ci că încă nu ai reușit suficient de mult să te controlezi în situațiile în care erai obișnuit să te superi. Atenție: pentru a face o remarcă negativă la un comportament, este nevoie să alternezi cu 3 remarci pozitive. Mai precis, înainte de a-i spune 1 lucru care nu îți place, este nevoie să-i spui cel puțin 3 lucruri care îți plac. REGULA NR. 2 – Exprimă-ți frecvent aprecierea față de partener Evită criticile! Nu îți exprima nemulțumirile prin supărări! Suntem înclinați să acordăm atenție lucrurilor care nu ne plac, iar acestea se vor amplifica și, în consecință, ne vom strica relația. Acordă atenție lucrurilor care îți plac la partenerul tău. Caută și descoperă lucrurile pe care le face bine și pe care le apreciezi la partenerul tău. De multe ori, acestea sunt lucruri mărunte pentru care uităm să fim recunoscători. Evită
Copilul meu nu mă ascultă. Cum îl învăț pe copilul meu un nou comportament?
Cum învață oamenii? Orice comportament este rezultatul repetării. Dacă un copil știe să scrie, este pentru că a repetat scrisul. Dacă se enervează des, este pentru că a repetat enervarea. Dacă nu știe tabla înmulțirii, înseamnă că nu a repetat suficient. Dacă nu știe poezia, înseamnă că mai are nevoie să repete. Exemplele pot continua pentru orice comportament dorești. Când te enervezi și țipi la copil de ce nu știe ceva, asta nu îi va aduce cunoștință și nu i-o va băga pe o pâlnie în cap. Tot ceea ce creierul știe să facă se datorează experienței și numărului de repetări. Unele lucruri au nevoie de mai puține repetări, iar altele de mai multe. Doi copii au nevoie de un număr diferit de repetări pentru același comportament. Din acest motiv este o greșeală să comparăm copiii. Legea învățării este aceeași: repetarea. Dacă copilul meu are nevoie de mai multe repetări decât Georgel, degeaba mă agit și îl fac prost și îi țip că de ce Georgel știe și tu nu știi. Cu cât mă pun mai repede pe treabă și fac ceea ce este necesar, cu atât îmi ajut mai mult copilul. Dacă dorim ca un copil să modifice un anumit comportament, este nevoie să îl învățăm comportamentul opus. De exemplu, dacă dorim să nu mintă, este nevoie să îl învățăm să spună adevărul. Dacă dorim să nu țipe, este nevoie să îl învățăm să vorbească calm. Simplul fapt că țip la el: „Auzi, mă copile? Ți-am spus să nu mai țipi la mine!” nu face decât să-l învețe că și mami face la fel și e ok să facă și el când nu îl vede mami. Creșterea frecvenței unui comportament pozitiv este însoțită de scăderea frecvenței comportamentului opus și invers: creșterea frecvenței unui comportament negativ este însoțită de scăderea frecvenței comportamentului pozitiv. Dacă un copil învață să se comporte calm în situația în care i se refuză ceva, se va manifesta tot mai puțin violent; nu poți fi și calm și nervos în același timp. În timp ce scriu aceste rânduri, mi-am amintit de modul în care un indian bătrân își învăța nepotul lecții despre viață: Într-o seară, un bătrân indian îi explica nepotului său ce luptă teribilă se dă în interiorul fiecărei persoane și îi spunea așa: „În fiecare dintre noi sunt doi lupi. Lupul Răului și Lupul Binelui. Lupul Răului reprezintă furia, gelozia, invidia, tristețea, aroganța, vinovăția, minciuna, răutatea față de ceilalți. Lupul Binelui reprezintă bucuria, iubirea și înțelegerea față de ceilalți, ascultarea, modestia, bunătatea, adevărul, generozitatea.” După o clipă de gândire, nepoțelul îl întreabă pe bunic: „Bunicule, și care lup câștigă?” Iar bunicul răspunde: „Cel pe care îl hrănești mai mult!” Întrebare: Tu, ca părinte, ce comportamente hrănești mai mult în copilul tău? Care sunt comportamentele care îți atrag atenția la copilul tău? Ce comportamente îi prezinți ca exemplu copilului tău? Copilul știe să facă ce vreau eu sau nu vrea să facă? Am observat de multe ori că părinților le este greu să se pună în poziția copilului. Aceștia nu înțeleg că copilul nu gândește ca ei, nu poate observa consecințele pe termen lung și nu are aceleași interese ca părintele. De exemplu, dacă ai uitat ceva pe foc în timp ce copilul se juca la calculator, degeaba țipi la copil că mâncarea este mai importantă decât jocul. Asta e valabil pentru tine, însă nu și pentru el. Pentru ca acest lucru să se schimbe, copilul are nevoie să învețe. Copiii nu știu lucruri pur și simplu. Ei le învață din experiențele de zi cu zi. De aceea, este bine să te asiguri dacă copilul tău știe ceea ce te aștepți să facă sau nu, indiferent cât de lipsit de sens ți s-ar părea să nu știe. Astfel, avem două situații: 1. Copilul nu știe să facă comportamentul, caz în care este nevoie să îl învețe. Metodele pe care le vom folosi în acest caz sunt: modelarea și jocul de rol, prezentate mai departe în acest articol. 2. Copilul știe să facă comportamentul, însă nu îl face suficient de des (i se repetă de multe ori) sau refuză să îl facă. În acest caz, metodele folosite sunt descrise în articolul viitor. Adesea, părinții cer copiilor să nu facă un anumit comportament, fără să-și pună întrebarea dacă acesta știe ce să facă în locul comportamentului pe care i se cere să nu-l facă. Este important să ceri copilului ceea ce vrei să facă, nu ceea ce nu vrei să facă. Nu presupune că știe ce să facă! Verifică! Întreabă-ți copilul: Ce altceva ai fi putut face/spune în această situație? De exemplu: 1. Nu-ți lovi colegii. Ce poate face copilul în loc de a-și lovi colegii când aceștia îi vorbesc urât sau chiar îl lovesc la rândul lor? Mă aștept să îți spui că nu te ajută să îi lovești și să te întorci să pleci. 2. Cu mine nu vorbești pe tonul acesta! Și cum ar fi bine să vorbească? Mă aștept să îmi vorbești politicos. De exemplu, în această situație ai fi putut să-mi spui: Mami, pot să te întrerup un pic? Pentru a înlocui un comportament negativ cu opusul acestuia este nevoie ca persoana respectivă să știe să facă comportamentul respectiv și, în acest moment, ne vom referi la situația în care copilul nu știe să facă comportamentul. Pentru înlocuirea unui comportament este nevoie ca noul comportament: 1. Să fie incompatibil cu comportamentul negativ (ex. a lovi nu este compatibil cu a te întoarce și a pleca, a fuma cu a face exerciții, etc). 2. Să aducă aceleași beneficii (dacă comportamentul negativ îi aduce atenție, este nevoie ca aceeași atenție să-i fie adusă de noul comportament). Cele mai puternice două tehnici pentru a-l învăța un comportament pe copilul tău: 1. Modelarea și imitarea Modelarea este o demonstrație a comportamentului pozitiv pe care dorești ca copilul tău să-l facă. Cu alte cuvinte, este nevoie ca tu sau altcineva să facă comportamentul respectiv. Metoda cea mai lipsită de eficiență pe care părinții o folosesc este
Elevii tăi se bucură când intri în clasă sau abia așteaptă să pleci?
Ionel este un băiat de gimnaziu care locuiește singur cu sora mai mare. Părinții sunt plecați în străinătate la lucru. Acesta are probleme cu greutatea, este retras și cu greu îndrăznește să scoată o vorbă din gură. Preferă să stea în casă singur. Nu știu dacă are prieteni. La ora de matematică, profesorul își etalează inteligența emoțională: „Ia uitați-vă mă la Ionel! Vedeți cât e de prost? Nu o să reușești nimic în viață dacă nu înveți la matematică. Dar ce să înveți tu, că ești prost!” Aproape toți copiii râd. O fetiță are totuși curajul să își întrebe mama dacă e bine ce face profesorul cu Ionel: “mamii, nu există copii răi. Toți sunt buni la ceva, nu-i așa?” O fi așa sau nu, asta nu se învață la facultatea de matematică, iar profesorii cred că dacă copilul nu reușește să aducă la numitor comun, să calculeze arii și volume, să rezolve integrale, să învețe formulele de derivare (chit că habar nu au la ce sunt bune), înseamnă că copilul respectiv nu va reuși în viață. Alt exemplu (am înregistrarea făcută de niște elevi de liceu): o profesoară, tot de matematică, țipă și își motivează elevii de clasa a 12-a: „Tâmpiților, idioților, nu sunteți în stare de nimic. O să picați Bacul că nu știți nimic. LINIȘTEEEEEEEEEEEE!!!!!!!!!! Dorele, treci la tablă! Să te văd acum! Rezolvă exercițiile. Ce? Nu știi? Ce o să faci tu în viață, dobitocule?” Ce nu realizează ei este faptul că aceștia nu vor reuși în viață nu datorită faptului că nu știu matematică, română, istorie, muzică sau orice altceva, ci datorită faptului că li s-a repetat că sunt proști și nu sunt buni de nimic. Explicația e simplă: copilul își construiește o imagine de sine în funcție de ceea ce i se spune. Astfel că, dacă i se spune prost, se va considera prost și se va comporta ca atare. Atunci de ce te-ai mira ca profesor de elevii tăi cand nu fac altceva decât să te asculte din perspectiva aceasta? Am ajutat elevi pentru examenele de capacitate și Bac și nu sunt specialist pe niciunul din domeniile respective. Am văzut elevi în ani terminali de liceu care mi-au spus cu lacrimi în ochi: „Nu am crezut niciodată că voi înțelege ce scrie profa pe tablă. Eu credeam că eu nu pot învăța matematică!” Da, a fost nevoie să le explic de ce -4 e mai mic decât -3 și am reușit să-i ajut să își scoată din cap ideea că sunt proști și nu pot. Și da, au reușit să își ia Bac-ul pe bune în vremurile astea! Da, mi s-a spus că un profesor de liceu nu se va „coborî” niciodată la nivelul de a explica noțiuni de gimnaziu. Cui folosește aroganța aceasta? Dacă elevul are această nevoie și dacă eu îmi iau timp să-i explic, nu va crește probabilitatea ca acesta să înțeleagă concepte mai complexe care se predau la liceu? Știu, ca și profesor este dificil să te ocupi de atâția elevi care, la rândul lor, sunt atât de diferiți și au nevoi diferite. Este dificil să îți atingi obiectivele scrise în programa școlară, să faci exercițiile pe care ți le-ai propus când ai făcut planul lecției! Este dificil să predai când elevii vorbesc între ei! Însă, este IMPOSIBIL să îți faci meseria când nu te controlezi și dai vina pe elevi! Ce greșeli și ce soluții ai ca profesor! 1. Dai vina pe elevii tăi pentru stresul tău. Indiferent cât de stresat ești, stresul este responsabilitatea ta. Elevii nu sunt responsabili (DA! Indiferent de comportamentul lor) pentru furia, depresia sau anxietatea ta. Acestea țin de tine! Profesia de cadru didactic are unul din cele mai ridicate rate de abandon. Profesorii se uzează și părăsesc sistemul sau ajung la epuizare. Un profesor plictisit sau stresat la catedră nu atrage pe nimeni. Nu lăsa ca problemele de acasă sau cele de la clasă să îți afecteze starea emoțională! Ceea ce va atrage cel mai mult elevii este un profesor deschis, calm, cu simțul umorului și care știe să se apropie de elevi! Nu te răzbuna pe elevi! Învață să îți controlezi stresul. Este responsabilitatea ta. De ce ceri elevului să își controleze comportamentul dacă tu însuți nu dai exemplu în acest sens? Fă-ți un bine: învață să nu te mai stresezi sau, măcar, să îți reduci substanțial nivelul stresului. Ghidul pe care îl ofer gratuit la înscrierea pe situl meu este un bun început. 2. Ai așteptări irealiste. Așteptarea e ca în clasă să fie liniște, elevii să fie atenți pentru ca tu să te poți desfășura așa cum ți-ai programat. Știu că ți-ai făcut planul lecției! Ai prevăzut exercițiile, ai prevăzut exemplele, ai prevăzut timpul necesar pentru a asculta, a preda și a da temă, ai prevăzut cum vei evalua rezultatele. Ai prevăzut, însă, și faptul că e posibil ca elevilor tăi să nu le pese de agenda ta și să își dorească altceva? Ai prevăzut problemele de comportament și te-ai gândit la ce tehnici vei folosi (altele decât amenințarea, ascultatul ca și pedeapsă, test la toată clasa, jignirile și revărsările de nervi și injurii)? A fost decizia ta să intri în sistemul de educație. Elevul nu este responsabil pentru salariul tău, pentru problemele tale de acasă, pentru relațiile deficitare cu colegii tăi, pentru creditele tale. Dacă ai intrat în sistemul de educație este bine să te aștepți la situații conflictuale cu colegii, părinții și ELEVII și să te EDUCI, să înveți cum le poți aborda! În momentul în care accepți realist situația, îți este mai ușor să te adaptezi la ea. Pregătește-te, instruiește-te, educă-te cu privire la metodele existente și eficiente de creștere a motivației la elev, de managementul comportamentului acestuia la clasă. Ceea ce se întâmplă în clasă este responsabilitatea profesorului! Nu fi un simplu spectator care speră să nu se întâmple o catastrofă! Anticipează și fă-ți un plan! 3. Folosești metode non-pozitive și ineficiente. În momentul în care te enervezi că lucrurile nu merg cum îți
Semne că te înșeală, cele 9 tipare ale infidelității
Cele 9 tipare ale infidelitatii De multe ori oamenii sau specialiștii se raportează la infidelitate ca fiind universală, însă, la fel cum oamenii sunt diferiți și de foarte multe feluri, exact așa sunt și acțiunile lor. Există semne că te înșeală, iar din punct de vedere al infidelității ne raportăm la 9 tipare și este important să știi că o persoană poate trece prin mai multe dintre acestea. Fiecare tip de infidelitate are anumite caracteristici și descrie etapele prin care trece persoana respectivă. Mai jos o să îți spun puțin despre fiecare dintre ele. Tiparul 1: Infidelitate emoțională Relațiile de infidelitate emoțională sunt uneori mult mai periculoase decât cele sexuale, deoarece partenerul va spune că nu a avut loc niciun act sexual. De obicei auzi fraza „suntem doar prieteni”, aceștia însă își oferă sprijin emoțional și validare prin pasiuni comune, sport sau serviciu. Este foarte probabil ca partenerul să își justifice lui însuși că nu face nimic greșit, astfel încât și acesta să creadă la fel. Tiparul 2: Sex de ocazie Acest tip de relație de infidelitate “se întâmplă pur și simplu” când o persoană se află la locul nepotrivit, la timpul nepotrivit și total nepregătit pentru ceea ce are loc. Aceste relații sunt neplanificate și se datorează unei decizii impulsive pe moment. Curiozitatea, alcoolul, incapacitatea de a spune nu, politețea, teama de a fi considerat inferior sau de a fi respins sunt factori care duc la aventuri de o noapte. Deși este posibil ca relația să aibă loc cu cineva cunoscut, de obicei cealaltă persoană este cineva străin. Tiparul 3: Sufletul pereche – m-am îndrăgostit În acest tip de infidelitate, partenerul este puternic atras de o altă persoană. Partenerul crede că s-a îndrăgostit și că nu are nicio putere asupra fenomenului și asupra emoțiilor sale. Aceste relații pot apărea cu unul dintre prietenii cu care existau anterior relații amicale și care acum s-au transformat într-o obsesie pe măsură ce, în timp, aceștia au devenit intimi emoțional. Tiparul 4: Dependență sexuala – nu pot să spun nu Dependența sexuală este prezentă la persoanele care au un control extrem de scăzut al impulsului sexual. Acestea sunt conduse de dorința de a-și satisface impulsurile sexuale și își cultivă gândurile și comportamentele prin materialele pe care le privesc și mediile pe care le frecventează, astfel că ajung să nu își poată controla propriile acțiuni. Tiparul 5: Afemeiatul – nu vreau să spun nu Acest tipar este specific bărbaților care au conceptul “atât de multe femei și atât de puțin timp” și care se specializează în relații scurte, sexuale. Este bărbatul căruia îi plac mult femeile. Așa că are o soție frumoasă și o întâlnire cu altă femeie în fiecare săptămână. Ceea ce nu realizează multe femei aflate în această situație este că, dacă soțul lor sau partenerul le înșală, asta nu are de-a face cu ele. Tiparul 6: Viață dublă – vreau și familia și relația Relația de acest tip este caracterizată de faptul că partenerul este implicat în viața celeilalte persoane. Nu există intenția de a renunța la relația oficială (adesea aceasta fiind de căsătorie), însă nici de a opri relația de infidelitate. Aceștia își doresc beneficiile pe care le au din ambele tabere. Tiparul 7: Îmi place să fiu îndrăgostit – poate de data asta e dragostea vieții mele Dependența de iubire este caracterizată de trecerea de la o relație la alta, în căutarea unei iubiri care să dureze veșnic. Deși în acest tip de relație poate fi prezent și sexul, nu acesta este punctul central, ci relația de iubire. Acest tip de relație se deosebește de relația emoțională prin faptul că accentul se pune pe experimentarea acestor emoții puternice față de cineva și nu pe prietenie. Tiparul 8: Colacul de salvare – sunt extrem de nefericit în relația mea De obicei, în această situație, relația de infidelitate este folosită pentru a ieși dintr-o relație sau o căsătorie nefericită. Infidelitatea poate fi considerată o strategie de a ieși din această relație, însă cu asigurarea că are ceva (de rezervă) în altă parte. Tiparul 9: Răzbunarea – îți arăt eu ție Relația de infidelitate poate fi un răspuns direct la faptul că acesta a fost înșelat, la rândul lui: „Îți arăt eu ție! Uite cum e! Vreau să suferi și tu ca și mine, să vezi cum e!” Aceasta se întâmplă, de obicei, în relațiile în care partenerii doresc mai mult unul de la celălalt și de la relație, însă nu știu cum. Citește mai mult despre tiparele infidelității în ”Ghid de supraviețuire cănd ai fost înșelat” și află mai multe despre motivele pentru care oamenii înșală, cum să îți controlezi gândurile și stările emoționale, ce să faci pentru a scăpa de durere, dacă să pleci sau să îți repari relația, și alte sfaturi utile care te vor ajuta în drumul tău. Cu drag,
