Partenerul mă înșeală – 7 efecte psihologice la care să te aștepți

“Sim, soțul meu are o relație extraconjugală. Am nevoie de îndrumările tale.” – este unul din mesajele pe care le-am primit zilele trecute. Majoritatea ne dorim ca partenerul să ne fie fidel când alegem să intrăm într-o relație… însă, lucrurile nu stau întotdeauna așa cum îți dorești. Dacă trăiești pe aceeași planetă cu mine, e foarte probabil să îți fi dat deja seama de acest lucru. Când ești înșelat și nu faci parte din categoria de oameni care au decis să aibă relații sexuale libere în afara relației, sufletul ți se sparge în mii de cioburi și tu simți că ai pierdut tot ce aveai. Începi să îți pierzi interesul în ceea ce făceai, nu mai ești în stare să te ocupi de sarcinile zilnice, viața nu mai are același ritm și aceeași însemnătate, începi să îți pui la îndoială încrederea în tine (dacă ai avut-o vreodată). Ce este o aventură? Nu am de gând să trasez limite și să stabilesc în acest articol ce este o aventură. Pentru unii, actul sexual propriu-zis se numește „înșelat” sau că partenerul are o aventură; pentru alții, un sărut cu altă persoană sau schimbul de SMS-uri cu mesaje de dragoste, zâmbetele, ieșitul la o cină sau plimbatul sub cerul înstelat înseamnă „a fi fost înșelat”. Nu am să răspund la aceste argumente deoarece, în final, ceea ce contează este ceea ce contează pentru tine și ceea ce ai căzut (sau ai crezut tu că ai căzut) de acord cu partenerul tău. Indiferent care sunt limitele tale, eu nu am să stabilesc în acest articol cine este victima și cine este „răufăcătorul”. Într-o relație pe care doriți să o reparați, AMÂNDOI aveți partea voastră de responsabilitate, atât asupra trecutului, cât și a prezentului și viitorului. Nu am să spun cine are și cine nu are dreptate, nu am să spun dacă aventurile sunt „bune” sau „rele”, deoarece ceea ce este EXTRAORDINAR pentru unul dintre parteneri poate fi DEVASTATOR pentru celălalt, atâta timp cât o relație cu un alt partener nu este ceva consimțit de ambele părți. Nu am să sugerez că este bine să rămâneți împreună! Vă invit doar să analizați opțiunile de a continua sau a renunța la relația voastră și să luați această decizie nu pe baza emoțiilor, deoarece acestea vă pot trăda! 3 Faze ale vindecării Prima fază: echilibru emoțional Odată ce se descoperă relația extraconjugală, ambii parteneri se trezesc într-o învălmășeală de emoții contradictorii. Astfel, partenerul înșelat simte pierdere și se consideră o non-valoare, în timp ce partenerul care înșală este confuz cu privire la alegerea partenerului: pe cine să aleg? A doua fază: decizia de a rămâne și a repara relația sau a renunța la relație Odată ce controlezi emoțiile, este timpul să începi să te gândești la ceea ce îți dorești și să îți pui întrebări precum: Ce este bine pentru mine? Este partenerul meu ceea ce este bine pentru mine? Mă ajută această relație să cresc și să mă dezvolt? A treia fază: refacerea relației (în cazul în care ai ales să rămâi) sau refacerea personală, alegerea propriului drum (dacă ai ales să pleci). Dacă ai ales să rămâi, vei petrece, poate, luni sau chiar ani încercând să refaci încrederea pe care ați pierdut-o. Este nevoie să învățați și să vă ocupați de următoarele chestiuni: să clarificați ce înseamnă aventura pentru fiecare dintre voi, să te desparți de amant/amantă, să recâștigi încrederea partenerului (valabil pentru cel care a înșelat) sau să comunici ce ai nevoie pentru a avea încredere din nou (pentru partenerul înșelat), să învățați să vorbiți astfel încât celălalt să vă asculte și să învățați să ascultați astfel încât celălalt să vorbească, să vă dați seama cum experiențele din trecut vă afectează și să încercați să evitați ca acestea să vă afecteze relația, cum să deveniți intimi din nou, cum să îți ierți partenerul și cum să te ierți pe tine însuți. Cam lungă lista de mai sus, nu? Cam aceasta este analiza psihologică a unei aventuri. În acest articol, însă, mă voi concentra pe ceea ce experimentează partenerul înșelat și pe opțiunile pe care le are. 7 efecte psihologice ale aventurii asupra partenerului înșelat 1. Pierderea identiății. O persoană înșelată are tendința să se îndoiască de ea însăși și începe să își pună întrebări precum: „Dacă tu, partenerul în care am avut încredere, ai făcut asta, atunci cine sunt eu?” Este posibil ca în trecut să te fi descris ca o persoană care are încredere în propriile forțe, independentă, curajoasă, caldă, stabilă, sociabilă, generoasă, atractivă. Acum experimentezi o grămadă de emoții și convingeri negative despre tine precum: gelozia, furia, răzbunarea, pierderea controlului, amărăciunea, teama, singurătatea, stări de slăbiciune fizică, amețeli, te simți urâtă, neînțeleasă, respingătoare. Adevărul este că aventura partenerului este acțiunea și decizia lui și nu are de-a face cu capacitățile tale. Aventura partenerului tău spune ceva despre el, nu despre tine. Tu ești aceeași persoană ca și înainte de aventură. Ai aceleași calități și aceleași defecte. Dacă cineva decide că nu îi place o anumită persoană, are libertatea să plece, însă asta nu înseamnă că tu ești lipsită de valoare. Îți dai seama că ai făcut greșeli în trecut? Da, cu toții facem. Însă, asta nu face ca tu să fii vinovată de aventura partenerului. Da, ești responsabilă de greșelile tale, însă decizia de a înșela îi aparține în totalitate. 2. Pierderea sentimentului de a fi „specială”, „cea aleasă”. Dacă ai fost într-o relație în care ai considerat că ești unică, că ești diferită de toți ceilalți și că ai fost aleasă, acum ești tentată să pui la îndoială acest fapt. Vei începe să te îndoiești că relația voastră a fost sinceră, că tu ai însemnat ceva pentru el. Nu confunda lucrurile: aventura nu șterge momentele plăcute care au existat între voi (dacă au existat). Nu cădea în capcana de a spune că nu au existat lucruri/momente care v-au unit, v-au împlinit și v-au făcut fericiți. Când ești tentată să te simți lipsită de valoare, amintește-ți că nu poți avea încredere



