Copilul meu nu mă ascultă. Cum îl învăț pe copilul meu un nou comportament?
Cum învață oamenii? Orice comportament este rezultatul repetării. Dacă un copil știe să scrie, este pentru că a repetat scrisul. Dacă se enervează des, este pentru că a repetat enervarea. Dacă nu știe tabla înmulțirii, înseamnă că nu a repetat suficient. Dacă nu știe poezia, înseamnă că mai are nevoie să repete. Exemplele pot continua pentru orice comportament dorești. Când te enervezi și țipi la copil de ce nu știe ceva, asta nu îi va aduce cunoștință și nu i-o va băga pe o pâlnie în cap. Tot ceea ce creierul știe să facă se datorează experienței și numărului de repetări. Unele lucruri au nevoie de mai puține repetări, iar altele de mai multe. Doi copii au nevoie de un număr diferit de repetări pentru același comportament. Din acest motiv este o greșeală să comparăm copiii. Legea învățării este aceeași: repetarea. Dacă copilul meu are nevoie de mai multe repetări decât Georgel, degeaba mă agit și îl fac prost și îi țip că de ce Georgel știe și tu nu știi. Cu cât mă pun mai repede pe treabă și fac ceea ce este necesar, cu atât îmi ajut mai mult copilul. Dacă dorim ca un copil să modifice un anumit comportament, este nevoie să îl învățăm comportamentul opus. De exemplu, dacă dorim să nu mintă, este nevoie să îl învățăm să spună adevărul. Dacă dorim să nu țipe, este nevoie să îl învățăm să vorbească calm. Simplul fapt că țip la el: „Auzi, mă copile? Ți-am spus să nu mai țipi la mine!” nu face decât să-l învețe că și mami face la fel și e ok să facă și el când nu îl vede mami. Creșterea frecvenței unui comportament pozitiv este însoțită de scăderea frecvenței comportamentului opus și invers: creșterea frecvenței unui comportament negativ este însoțită de scăderea frecvenței comportamentului pozitiv. Dacă un copil învață să se comporte calm în situația în care i se refuză ceva, se va manifesta tot mai puțin violent; nu poți fi și calm și nervos în același timp. În timp ce scriu aceste rânduri, mi-am amintit de modul în care un indian bătrân își învăța nepotul lecții despre viață: Într-o seară, un bătrân indian îi explica nepotului său ce luptă teribilă se dă în interiorul fiecărei persoane și îi spunea așa: „În fiecare dintre noi sunt doi lupi. Lupul Răului și Lupul Binelui. Lupul Răului reprezintă furia, gelozia, invidia, tristețea, aroganța, vinovăția, minciuna, răutatea față de ceilalți. Lupul Binelui reprezintă bucuria, iubirea și înțelegerea față de ceilalți, ascultarea, modestia, bunătatea, adevărul, generozitatea.” După o clipă de gândire, nepoțelul îl întreabă pe bunic: „Bunicule, și care lup câștigă?” Iar bunicul răspunde: „Cel pe care îl hrănești mai mult!” Întrebare: Tu, ca părinte, ce comportamente hrănești mai mult în copilul tău? Care sunt comportamentele care îți atrag atenția la copilul tău? Ce comportamente îi prezinți ca exemplu copilului tău? Copilul știe să facă ce vreau eu sau nu vrea să facă? Am observat de multe ori că părinților le este greu să se pună în poziția copilului. Aceștia nu înțeleg că copilul nu gândește ca ei, nu poate observa consecințele pe termen lung și nu are aceleași interese ca părintele. De exemplu, dacă ai uitat ceva pe foc în timp ce copilul se juca la calculator, degeaba țipi la copil că mâncarea este mai importantă decât jocul. Asta e valabil pentru tine, însă nu și pentru el. Pentru ca acest lucru să se schimbe, copilul are nevoie să învețe. Copiii nu știu lucruri pur și simplu. Ei le învață din experiențele de zi cu zi. De aceea, este bine să te asiguri dacă copilul tău știe ceea ce te aștepți să facă sau nu, indiferent cât de lipsit de sens ți s-ar părea să nu știe. Astfel, avem două situații: 1. Copilul nu știe să facă comportamentul, caz în care este nevoie să îl învețe. Metodele pe care le vom folosi în acest caz sunt: modelarea și jocul de rol, prezentate mai departe în acest articol. 2. Copilul știe să facă comportamentul, însă nu îl face suficient de des (i se repetă de multe ori) sau refuză să îl facă. În acest caz, metodele folosite sunt descrise în articolul viitor. Adesea, părinții cer copiilor să nu facă un anumit comportament, fără să-și pună întrebarea dacă acesta știe ce să facă în locul comportamentului pe care i se cere să nu-l facă. Este important să ceri copilului ceea ce vrei să facă, nu ceea ce nu vrei să facă. Nu presupune că știe ce să facă! Verifică! Întreabă-ți copilul: Ce altceva ai fi putut face/spune în această situație? De exemplu: 1. Nu-ți lovi colegii. Ce poate face copilul în loc de a-și lovi colegii când aceștia îi vorbesc urât sau chiar îl lovesc la rândul lor? Mă aștept să îți spui că nu te ajută să îi lovești și să te întorci să pleci. 2. Cu mine nu vorbești pe tonul acesta! Și cum ar fi bine să vorbească? Mă aștept să îmi vorbești politicos. De exemplu, în această situație ai fi putut să-mi spui: Mami, pot să te întrerup un pic? Pentru a înlocui un comportament negativ cu opusul acestuia este nevoie ca persoana respectivă să știe să facă comportamentul respectiv și, în acest moment, ne vom referi la situația în care copilul nu știe să facă comportamentul. Pentru înlocuirea unui comportament este nevoie ca noul comportament: 1. Să fie incompatibil cu comportamentul negativ (ex. a lovi nu este compatibil cu a te întoarce și a pleca, a fuma cu a face exerciții, etc). 2. Să aducă aceleași beneficii (dacă comportamentul negativ îi aduce atenție, este nevoie ca aceeași atenție să-i fie adusă de noul comportament). Cele mai puternice două tehnici pentru a-l învăța un comportament pe copilul tău: 1. Modelarea și imitarea Modelarea este o demonstrație a comportamentului pozitiv pe care dorești ca copilul tău să-l facă. Cu alte cuvinte, este nevoie ca tu sau altcineva să facă comportamentul respectiv. Metoda cea mai lipsită de eficiență pe care părinții o folosesc este
