Elevii tăi se bucură când intri în clasă sau abia așteaptă să pleci?
Ionel este un băiat de gimnaziu care locuiește singur cu sora mai mare. Părinții sunt plecați în străinătate la lucru. Acesta are probleme cu greutatea, este retras și cu greu îndrăznește să scoată o vorbă din gură. Preferă să stea în casă singur. Nu știu dacă are prieteni. La ora de matematică, profesorul își etalează inteligența emoțională: „Ia uitați-vă mă la Ionel! Vedeți cât e de prost? Nu o să reușești nimic în viață dacă nu înveți la matematică. Dar ce să înveți tu, că ești prost!” Aproape toți copiii râd. O fetiță are totuși curajul să își întrebe mama dacă e bine ce face profesorul cu Ionel: “mamii, nu există copii răi. Toți sunt buni la ceva, nu-i așa?” O fi așa sau nu, asta nu se învață la facultatea de matematică, iar profesorii cred că dacă copilul nu reușește să aducă la numitor comun, să calculeze arii și volume, să rezolve integrale, să învețe formulele de derivare (chit că habar nu au la ce sunt bune), înseamnă că copilul respectiv nu va reuși în viață. Alt exemplu (am înregistrarea făcută de niște elevi de liceu): o profesoară, tot de matematică, țipă și își motivează elevii de clasa a 12-a: „Tâmpiților, idioților, nu sunteți în stare de nimic. O să picați Bacul că nu știți nimic. LINIȘTEEEEEEEEEEEE!!!!!!!!!! Dorele, treci la tablă! Să te văd acum! Rezolvă exercițiile. Ce? Nu știi? Ce o să faci tu în viață, dobitocule?” Ce nu realizează ei este faptul că aceștia nu vor reuși în viață nu datorită faptului că nu știu matematică, română, istorie, muzică sau orice altceva, ci datorită faptului că li s-a repetat că sunt proști și nu sunt buni de nimic. Explicația e simplă: copilul își construiește o imagine de sine în funcție de ceea ce i se spune. Astfel că, dacă i se spune prost, se va considera prost și se va comporta ca atare. Atunci de ce te-ai mira ca profesor de elevii tăi cand nu fac altceva decât să te asculte din perspectiva aceasta? Am ajutat elevi pentru examenele de capacitate și Bac și nu sunt specialist pe niciunul din domeniile respective. Am văzut elevi în ani terminali de liceu care mi-au spus cu lacrimi în ochi: „Nu am crezut niciodată că voi înțelege ce scrie profa pe tablă. Eu credeam că eu nu pot învăța matematică!” Da, a fost nevoie să le explic de ce -4 e mai mic decât -3 și am reușit să-i ajut să își scoată din cap ideea că sunt proști și nu pot. Și da, au reușit să își ia Bac-ul pe bune în vremurile astea! Da, mi s-a spus că un profesor de liceu nu se va „coborî” niciodată la nivelul de a explica noțiuni de gimnaziu. Cui folosește aroganța aceasta? Dacă elevul are această nevoie și dacă eu îmi iau timp să-i explic, nu va crește probabilitatea ca acesta să înțeleagă concepte mai complexe care se predau la liceu? Știu, ca și profesor este dificil să te ocupi de atâția elevi care, la rândul lor, sunt atât de diferiți și au nevoi diferite. Este dificil să îți atingi obiectivele scrise în programa școlară, să faci exercițiile pe care ți le-ai propus când ai făcut planul lecției! Este dificil să predai când elevii vorbesc între ei! Însă, este IMPOSIBIL să îți faci meseria când nu te controlezi și dai vina pe elevi! Ce greșeli și ce soluții ai ca profesor! 1. Dai vina pe elevii tăi pentru stresul tău. Indiferent cât de stresat ești, stresul este responsabilitatea ta. Elevii nu sunt responsabili (DA! Indiferent de comportamentul lor) pentru furia, depresia sau anxietatea ta. Acestea țin de tine! Profesia de cadru didactic are unul din cele mai ridicate rate de abandon. Profesorii se uzează și părăsesc sistemul sau ajung la epuizare. Un profesor plictisit sau stresat la catedră nu atrage pe nimeni. Nu lăsa ca problemele de acasă sau cele de la clasă să îți afecteze starea emoțională! Ceea ce va atrage cel mai mult elevii este un profesor deschis, calm, cu simțul umorului și care știe să se apropie de elevi! Nu te răzbuna pe elevi! Învață să îți controlezi stresul. Este responsabilitatea ta. De ce ceri elevului să își controleze comportamentul dacă tu însuți nu dai exemplu în acest sens? Fă-ți un bine: învață să nu te mai stresezi sau, măcar, să îți reduci substanțial nivelul stresului. Ghidul pe care îl ofer gratuit la înscrierea pe situl meu este un bun început. 2. Ai așteptări irealiste. Așteptarea e ca în clasă să fie liniște, elevii să fie atenți pentru ca tu să te poți desfășura așa cum ți-ai programat. Știu că ți-ai făcut planul lecției! Ai prevăzut exercițiile, ai prevăzut exemplele, ai prevăzut timpul necesar pentru a asculta, a preda și a da temă, ai prevăzut cum vei evalua rezultatele. Ai prevăzut, însă, și faptul că e posibil ca elevilor tăi să nu le pese de agenda ta și să își dorească altceva? Ai prevăzut problemele de comportament și te-ai gândit la ce tehnici vei folosi (altele decât amenințarea, ascultatul ca și pedeapsă, test la toată clasa, jignirile și revărsările de nervi și injurii)? A fost decizia ta să intri în sistemul de educație. Elevul nu este responsabil pentru salariul tău, pentru problemele tale de acasă, pentru relațiile deficitare cu colegii tăi, pentru creditele tale. Dacă ai intrat în sistemul de educație este bine să te aștepți la situații conflictuale cu colegii, părinții și ELEVII și să te EDUCI, să înveți cum le poți aborda! În momentul în care accepți realist situația, îți este mai ușor să te adaptezi la ea. Pregătește-te, instruiește-te, educă-te cu privire la metodele existente și eficiente de creștere a motivației la elev, de managementul comportamentului acestuia la clasă. Ceea ce se întâmplă în clasă este responsabilitatea profesorului! Nu fi un simplu spectator care speră să nu se întâmple o catastrofă! Anticipează și fă-ți un plan! 3. Folosești metode non-pozitive și ineficiente. În momentul în care te enervezi că lucrurile nu merg cum îți
