Să-mi fie teamă? Să fug? Să lupt? Ce este anxietatea?

Teama este o caracteristică a speciei umane. Aceasta are efecte benefice și adaptative în anumite situații, cum sunt, de exemplu, cele de pericol. Teama că ceva ni se va putea întâmpla ne ajută să ne activăm forțele pentru a fugi sau a face ceva pentru a scăpa. Gândiți-vă la oameni care, în situații disperate, au făcut lucruri care în mod normal nu le-ar fi putut face: au alergat cu viteză mare, au ridicat greutăți, au sărit de la înălțimi mari etc.

Din păcate, există multe tipuri de anxietate. Anxietatea sănătoasă – vigilența, îngrijorarea, precauția – ne ajută să obținem ce vrem și să evităm ceea ce nu dorim. De aceea, este bine că îngrijorarea ne ajută să ne asigurăm când trecem strada, să conducem cu viteze rezonabile, să nu consumăm otravă, să evităm să umblăm noaptea pe străzi etc. Anxietatea sănătoasă ne menține viața.

Anxietatea nesănătoasă, însă, ne afectează viața de zi cu zi. Imaginați-vă o persoană care refuză să treacă strada pentru a nu suferi un accident, se uită dezorganizat în toate direcțiile înainte de a trece și cauzează astfel un accident, nu iese deloc din casă de teamă să nu i se întâmple ceva rău, nu îi permite copilului să aleagă pentru a nu cădea, îl îmbracă excesiv pentru a nu răci etc.

Concluzia la cele de mai sus este că anxietatea sănătoasă ne ajută să ne păstrăm viața și să ne atingem scopurile; anxietatea nesănătoasă face, de multe ori, opusul. O persoană care se îngrijorează excesiv își pierde controlul, se teme și în situații de risc minor, fiind foarte stresată aproape tot timpul.

Mulți părinți își cresc copiii având mereu frică că ceva rău s-ar putea întâmpla. Astfel, îi superprotejează pe copii, nedându-le voie să experimenteze diverse lucruri din teama de a nu se întâmpla ceva „groaznic”. Sunt părinți care îl opresc pe copil să alerge pentru că nu cumva acesta să cadă; nu îi lasă să se cațăre în copaci pentru că s-ar putea să cadă și să-și rupă mâna sau piciorul; am întâlnit părinți care primiseră role pentru fetița pe care o aveau în plasament și nu îi permiteau acesteia să meargă cu ele deoarece părinților le era frică că aceasta își va rupe picioarele. Alți părinți își îmbracă excesiv copilul din teama ca acesta să nu răcească.

Pe lângă temerile de ordin fizic, ca cele descrise mai sus, părinții prezintă temeri de ordin social: „îmbracă-te frumos să nu râdă copiii de tine”. Ce înțelege copilul este că va trebui să se conformeze părerilor celorlalți pentru a evita cu orice preț ca ceilalți să râdă de el, iar dacă vor râde, acesta va fi cel mai rău lucru care se poate întâmpla. Să ne gândim pentru o clipă: putem evita cu desăvârșire ca cineva să nu râdă de noi? Dacă suntem sinceri cu noi înșine, ne vom da seama că, indiferent cât de mult ne-am dori aceasta, pe parcursul vieții cineva va râde de noi.

Cum vom reacționa când aceasta se va întâmpla dacă noi considerăm că acest lucru este groaznic? Cum va reacționa copilul pe care l-am învățat să evite cu orice preț dezaprobarea celorlalți? Va ști el oare să treacă cu bine peste aceste situații? Ceea ce învață copiii să facă va fi să se compare mereu cu ceilalți și să depindă de părerea celorlalți. De ce să ne mirăm atunci că o adolescentă nu mai îmbracă o bluză nou-nouță pentru că cineva i-a spus că e urâtă? De ce ne-am mira ca și părinți când copilul nostru a acceptat să se drogheze pentru că prietenii lui i-au cerut asta? Are rost să-l criticați și să-i spuneți: „Tu ești atât de prost încât nu ai putut să le spui NU?” Cine l-a învățat să-i fie frică de a fi respins de ceilalți, de a-i fi frică să decidă singur de teama de a nu fi luat în râs?

Astfel de acțiuni duc, de multe ori, la „handicaparea” copilului, deoarece acesta nu învață să se descurce în diverse situații și, în plus, dezvoltă el însuși teama de a încerca. Părinții temători își învață copiii să se teamă. Copiii învață experimentând. De multe ori, părinții încearcă să-i ferească de neplăceri și le limitează astfel dezvoltarea și dobândirea autonomiei copilului.

Sunt cazuri de părinți care nu permit copiilor de șase/șapte ani să-și ungă felia de pâine pentru a nu se murdări pe mâini și pentru a nu murdări fața de masă. Cum va învăța copilul acela să-și ungă felia de pâine?

Părinții anxioși sunt neliniștiți și aproape tot timpul supărați. Aceștia văd pericole peste tot.

Simptomele anxietăţii:
Respiraţie întretăiată, creşterea ritmului respiraţiei, presiune la nivelul pieptului, senzaţie de înec, transpiraţie, mâini reci sau calde, creşterea pulsului, senzaţie de leşin, creşterea presiunii arteriale, pierderea apetitului, ameţeli, disconfort abdominal, stări de greaţă şi vărsături, tremurături, clipitul ochilor, amorţirea picioarelor, insomnie

Situaţii în care s-ar putea să deveniţi anxios:
Situaţii în care e nevoie să socializaţi cu alte persoane ; Vorbitul în public ; Căutarea unui loc de muncă ; Vorbitul cu şeful dumneavoastră ; Intervenţii medicale ; Modficări care pot apărea în viaţa dumneavoastră (divorţ, mutatul în altă localitate, decesul unei persoane dragi, etc) ; Teamă de anumite animale ; Teama de a folosi liftul ; Teama de înălţimi ; Teama de spaţii deschise

Consecinţe ale anxietăţii în creşterea copiilor:

Părinţii anxioşi au tendinţa de a fi hiperprotectori. Încearcă să-şi salveze copii de orice neplăceri şi nu îi lasă să exerimenteze lucruri noi, aceştia neştiind cum să îşi rezolve problemele cu care se confruntă.

Copiii crescuţi de părinţi anxioşi vor învăţa, la rândul lor, să se teamă. Nu vor avea iniţiativă şi vor fi lipsiţi de multe experienţe plăcute în această viaţă.

Frica se extinde – cu timpul părinţilor anxioşi le va fi frică de tot mai multe lucruri.

Celor cărora le e teamă că ceilalţi nu i-ar aproba, vor acţiona conform părerilor altora, deşi acelea s-ar putea să fie greşite.

Anxioşii nu gândesc logic, sunt neliniştiţi şi nu pot găsi soluţii eficiente la problemele cu care se confruntă.

Credinţele iraţionale care cauzează anxietatea disfuncţională:

Anxietatea disfuncţională este bazată pe evaluarea situaţiei nedorite ca fiind mai rea de 100%, ca fiind fără soluţie, de nesuportat. Credinţele iraţionale care o declanşează sunt:

Nu trebuie să se întâmple.

E groaznic, mai rău de atât nu se poate.

Nu pot suporta.

Anxioşii cred de cele mai multe ori că dacă se îngrijorează evenimentul de care le e teamă şi nu doresc să nu se întâmple, nu va avea loc. Adevărul este că îngrijorearea nu are niciun efect asupra faptului în sine. Dacă eu mă îngrijorez acasă că soţul meu ar putea avea un accident cu maşina, faptul că mă îngrijorez nu va face ca el să nu aibă un accident. Evitarea accidentului depinde în totalitate de el şi ceilalţi participanţi la trafic.

Metode de transformare a anxietății

Relaxare – vezi metode de relaxare. Învăţaţi metodele de relaxare şi alegeţi-o pe cea care vi se potriveşte cel mai bine. Exersaţi şi învăţaţi să vă relaxaţi singur.

ABC – Automonitorizarea credinţelor iraţionale care conduc la anxietate. Repetaţi-vă şi recunoaşteţi zilnic că dumneavoastră sunteţi responsabili de crearea emoţiilor dumneavoastră de teamă. Urmăriţi care sunt cele mai frecvente situaţii în care vă creaţi emoţiile de anxietate şi identificaţi iar pe urmă modificaţi credinţa iraţională care vă cauzează distresul emoţional. Folosiţi fişele de automonitorizare din acest manual.

Cartonoşe cu răspunsuri raţionale: un alt exerciţiu care ajută mult constă în a identifica situaţiile în care de obicei vă simţiţi anxioşi, scrieţi pe cartonaş gândurile raţionale la care să vă gândiţi în acele momente şi replicile verbale pe care le-aţi putea exprima. Afişaţi la vedere aceste cartonaşe şi citiţi-le de câteva ori pe zi.

Acceptaţi lucrurile pe care nu le puteţi schimba. Nu uitaţi că ceea ce există, există. Dacă ceva iremediabil s-a întâmplat, nu putem schimba acest fapt. De aceea este mai productiv să facem ceea ce stă în puterea noastră pentru a preveni anumite evenimente nedorite şi să acceptăm că uneori indiferent ceea ce facem, unele evenimente neplăcute sau nedorite de noi vor avea totuşi loc. Cu cât acceptăm mai repede realitatea cu atât ne vom putea bucura mai mult de viaţă.

Desensibilizare – confruntaţi-vă cu situaţiile de care vă este teamă. Asumaţi-vă riscuri. De câte ori evitaţi ceva din cauză că vă temeţi, practic deveniţi tot mai anxios în situaţia respectivă. De fiecare dată când faceţi ceva în ciuda fricii, aceasta se diminuează. Confruntaţi-vă cu lucrurile/situaţiile de care vă este teamă în paşi mici, treptaţi. Deşi s-ar putea să vă simţiţi înspăimântaţi la început, treptat cu fiecare pas, veţi observa că teamă începe să se diminueze şi vă veţi simţi mai confortabil. De exemplu pentru cineva căruia îi este frică de paiejeni – cu cât veţi evita mai mult contactul cu aceştia cu atât vă va fi mai frică. Începeţi prin a privi un păianjen mort. Pe urmă atingeţi-l până reuşiţi să-l luaţi în mână. Priviţi pe urmă un paienjen viu, atingeţi-l până veţi reuşi să-l luaţi în mână.

Albert Ellis spune: “Ar fi mult mai simplu dacă am accepta situaţiile neplăcute pe care nu le puteţi schimba. Ceea ce există, există. Dacă include nenorociri şi frustrări, puteţi să priviţi situaţia aceasta ca nefavorabilă. Dar să nu o definiţi ca fiind catastrofală şi groaznică. Atâta timp cât încă trăiţi, sunteţi stâpânii soartei dumneavoastră emoţionale… Situaţiile nefavorabile vă pot bloca şi distruge scopurile. Câteodată, ele pot chiar să vă spulbere speranţele. Dar ele nu vă pot distruge pe deplin. Doar dumneavoastră vă puteţi distruge – dacă credeţi în faptul că ceea ce există trebuie cu necesitate să nu existe sau că, dacă sunteţi împovăraţi de probleme trebuie să vă simţiţi foarte deprimaţi.” (Ghid pentru o viaţă raţională, pg. 172-173).

Continuaţi să practicaţi ABC ul şi celelalte metode prezentate aici. Cu timpul va fi tot mai uşor.

Acesta este un proces. Aveţi răbdare cu dumneavoastră şi luaţi-vă timp să practicaţi ceea ce aţi învsăţat.

Dacă aveţi recăderi, nu renunţaţi. E nevoie de timp pentru a schimba un model de gândire iraţional în unul cât mai raţional posibil.

Cu drag,